Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

A început extracția de gaz românesc din Marea Neagră. Proiectul asigură anual 10% din consumul național

Black Sea Oil & Gas (BSOG), împreună cu partenerii săi de concesiune Petro Ventures Resources şi Gas Plus Dacia, au anunțat începerea extracției gazelor naturale din Marea Neagră.

În acest an, vor fi extrase 500 de milioane de metri cubi de gaze. Producţia la platou va fi de aproximativ 1 miliard de metri cubi pe an pentru următorii trei ani, din cei zece de viaţă estimaţi pentru zăcămintele Ana şi Doina, potrivit Agerpres.

Proiectul asigură anual 10% din consumul național de gaze

Potrivit reprezentanților BSOG, proiectul poate asigura anual 10% din consumul național de gaze și reprezintă un pas important spre independența energetică a României.

„Exploatarea în premieră a gazelor naturale din Marea Neagră va consolida capacitatea României de a asigura necesarul de gaze naturale din consumul intern şi, astfel, atingerea obiectivului de a fi independenţi energetic. Asigurarea necesarului de gaze naturale din resursele proprii în procent de 90 la sută ne transformă într-o piaţă mult mai concurenţială, mai ales în perioada acestor crize suprapuse”, a declarat premierul Nicolae Ciucă, citat de Agerpres.

Primul proiect de dezvoltare a gazelor naturale din ultimii 30 de ani

Proiectul MGD este primul proiect nou de dezvoltare a gazelor naturale din platoul continental românesc al Mării Negre din ultimii 30 de ani. Totodată, singurul proiect în dezvoltare aflat în derulare în prezent.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, licenţa de operare a fost eliberată, miercuri, de către ANRE, fapt care permite ca, deja, primele gaze din Marea Neagră să ajungă în reţeaua naţională. Gazele vor fi livrate către Sistemul Naţional de Transport operat de Transgaz.

Sursa menţionată precizează că Proiectul de Dezvoltare Gaze Naturale Midia (Proiectul MGD) cuprinde zăcămintele de gaze descoperite în anul 2007, respectiv 1995, situate la aproximativ 120 km de ţărmul României, în zona cu apă de mică adâncime a perimetrului XV Midia, unde adâncimea apei este de 70 de metri.

„În perioada 2018-2022 au fost finalizate investiţiile necesare pentru exploatarea gazelor din perimetrul Midia, iar valoarea acestora este de aproximativ 400 milioane de dolari", se arată în comunicat. 

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE