Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Reuters: SUA vor să reducă efectivele la dispoziția NATO în situații de criză

Administrația Trump ia în calcul să le transmită aliaților NATO săptămâna aceasta că va diminua efectivele militare pe care Statele Unite l-ar avea la dispoziție pentru a veni în sprijinul țărilor europene membre ale alianței în cazul unei crize majore, au declarat trei surse citate de agenția Reuters.

În cadrul unui sistem denumit Modelul de Forțe NATO, statele membre ale Alianței Nord-atlantice identifică un efectiv de forțe disponibile care ar putea fi mobilizate în timpul unui conflict sau al oricărei alte crize majore, cum ar fi un atac militar asupra unui membru NATO.

Deși informațiile despre alcătuirea acestei forțe de război este un secret bine păzit, Pentagonul a decis să-și reducă semnificativ angajamentul, au precizat sursele citate de Reuters.

Președintele american Donald Trump a declarat că se așteaptă ca statele europene să preia de la SUA responsabilitatea principală pentru securitatea continentului. Mesajul adresat aliaților în această săptămână este un semn concret al punerii în aplicare a acestei politici.

Deocamdată, nu este clar cât de repede ar vrea Pentagonul să transfere responsabilitățile către aliații europeni, în situații de criză. Cu toate acestea, sursele au menționat că oficialii de la Washington vor să-și anunțe planurile privind diminuarea angajamentului în cadrul unei reuniuni a șefilor militari NATO, care va avea loc vineri la Bruxelles.

Șeful departamentului pentru politici al Pentagonului, Elbridge Colby, a afirmat că SUA vor continua să-și folosească armele nucleare pentru a proteja membrii NATO, chiar și în condițiile în care aliații europeni preiau conducerea în ceea ce privește forțele convenționale, notează sursa citată.

Statele Unite vor fi reprezentate, cel mai probabil, de Alex Velez-Green, unul dintre principalii colaboratori ai lui Colby, au declarat sursele. Adaptarea modelului de forțe NATO a devenit o prioritate cheie a echipei lui Colby în perspectiva următorului summit al liderilor NATO, care va avea loc în Turcia în luna iulie.

Potrivit Reuters, un purtător de cuvânt al NATO a redirecționat solicitarea pentru un punct de vedere către Statele Unite. Pentagonul nu a oferit deocamdată un răspuns.

Unele aliați NATO se tem că Trump ar putea retrage militarii americani din Europa

Asupra alianței NATO sunt exercitate presiuni fără precedent, iar unele state europene se temă că Washingtonul s-ar putea retrage complet. O ajustare majoră a efectivelor militare pe care SUA le-ar pune la dispoziție în caz de război nu va face decât să intensifice aceste îngrijorări.

În ultimele săptămâni, administrația Trump a anunțat planuri de reducere a aproximativ 5.000 de soldați americani din Europa, inclusiv decizia de a anula desfășurarea unei brigăzi a Armatei în Polonia – o decizie surprinzătoare care a fost criticată dur de congresmenii americani.

Un diplomat de rang înalt al NATO a declarat, totuși, există o înțelegere conform căreia Statele Unite ar veni în ajutorul Europei dacă s-ar afla în dificultate.

Donald Trump i-a criticat pe aliații europeni pentru că nu cheltuiesc suficient pentru armatele lor și se bazează pe SUA pentru apărarea convențională, subliniind că SUA încă mai au zeci de mii de soldați în Europa.

Ambiția președintelui de a prelua controlul asupra Groenlandei, un teritoriu danez, a generat tot mai multe tensiuni în relațiile transatlantice, precum și disputa dintre Trump și cancelarul german Friedrich Merz, care a criticat aspru războiul lui Trump cu Iranul.

Aliații europeni susțin că își consolidează rapid capacitățile militare, dar că acest lucru nu se poate face peste noapte.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE