Regatul Unit, Franța și Germania au difuzat vineri un comunicat comun conform căruia 'catastrofa umanitară la care asistăm în Gaza trebuie să înceteze imediat', informează AFP.
După ce ONU și mai multe organizații neguvernamentale au avertizat că în teritoriul palestinian riscul de foamete este iminent și generalizat, cele trei puteri europene au cerut Israelului 'să elimine imediat restricțiile la livrarea ajutoarelor'.
Londra, Parisul și Berlinul reamintesc că Israelul 'trebuie să își respecte obligațiile conform dreptului umanitar internațional' și insistă: 'A sosit momentul să se pună capăt războiului din Gaza'.
Cele trei state cer 'tuturor părților să înceteze conflictul, încheind imediat un armistițiu'.
Totodată, reiau cererile de eliberare imediată a ostaticilor israelieni și de dezarmare a Hamas.
Regatul Unit, Franța și Germania reamintesc că sunt 'ferm împotriva oricărei încercări de a impune suveranitatea israeliană asupra teritoriilor palestiniene ocupate'. 'Amenințările cu anexarea, coloniile și actele de violență comise de coloniști împotriva palestinienilor compromit perspectivele unei soluții negociate care să prevadă coexistența a două state', avertizează comunicatul lor comun.
Premierul britanic Keir Starmer anunțase joi că va avea o 'întâlnire urgentă' cu președintele francez Emmanuel Macron și cu cancelarul german Friedrich Merz pe tema situației din Gaza. Comunicatul de vineri nu precizează momentul semnării - înainte sau după dialogul tripartit respectiv.