Deși Guvernul Bolojan a anunțat măsuri de austeritate și o reducere cu 40% a subvențiilor pentru formațiunile politice, realitatea arată că partidele continuă să primească lunar aproape 20 de milioane de lei din bani publici.
Potrivit datelor AEP, în septembrie 2025 conturile a opt partide au fost alimentate cu 19 milioane de lei. PSD a încasat cea mai mare sumă – peste 6,3 milioane de lei, urmat de AUR cu 3,7 milioane, PNL cu 3,4 milioane și USR cu 2,4 milioane de lei. Alte formațiuni, precum SOS România și Partidul Oamenilor Tineri, au primit peste 1 milion de lei fiecare.
Nivelul subvențiilor a crescut spectaculos: de la 14,5 milioane de lei în 2016, la 231,8 milioane în 2023, iar în anul electoral 2024 a atins un record de 386 de milioane de lei.
Subvenția pentru partide a crescut de 26 de ori în 8 ani
În ultimii 8 ani, subvenția pentru partide a crescut de 26 de ori: de la 14,5 milioane de lei în 2016, la peste 380 de milioane de lei în 2024. Ca în acest an, Guvernul Bolojan să o reducă cu 40%, dar raportat la cifra record a anului electoral 2024, ceea ca va face ca la final partidele să primească subvenții asemănătoare cu cele de dinaintea ultimului ciclu electoral.
Premierul Ilie Bolojan a anunțat anteriror că reducerea subvențiilor pentru partide va fi aplicată odată cu rectificarea bugetară, subliniind că formațiunile politice și liderii aflați în funcții de conducere trebuie să participe la „efortul național de corecție”. Șeful Guvernului a precizat că „lucrurile care au fost posibile anii trecuți nu mai sunt posibile toate” și că ajustările sunt necesare „nu pentru a fi populiști, ci pentru că este absolut necesar să facem acest lucru în interesul cetățenilor țării noastre”.