Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Reacția lui Nicolae Ciucă după ce CCR a publicat motivarea privind respingerea legilor pensiile speciale

Curtea Constituțională a României a publicat motivarea pentru respingerea legilor pensiilor speciale. Astfel, acestea au fost întoarse în Parlament, unde trebuie apșicate modificările evidențiate. Între timp, a avut o reacție oficială și fostul premier Nicolae, Ciucă, actualul președinte al Senatului.

Nicolae Ciucă: "Vom corecta fără întârziere aspectele semnalate de judecătorii Curții"

"Legea pensiilor speciale trebuie modificată cât mai repede, pentru ca întreg textul actului normativ să se încadreze în limitele constituționale. Voi convoca Biroul Permanent al Senatului pentru a stabili coordonatele unei sesiuni parlamentare extraordinare, în care vom reexamina această lege și o vom modifica astfel încât să respecte decizia Curții Constituționale.

Vom corecta fără întârziere aspectele semnalate de judecătorii Curții, pentru că de această lege depinde îndeplinirea unui jalon important din Planul Național de Redresare și Reziliență, condiție necesară pentru a accesa fondurile europene", a precizat Nicolae Ciucă, pe pagina sa de Facebook.

CCR a respins legile pensiilor speciale

Unele articole din legile privind pensiile speciale sunt neconstituționale, după cum au constatat judecătorii de la CCR, care au explicat pe parcursul a 30 de pagini care sunt aceste probleme.

Aceștia susțin, de pildă, că Executivul nu a furnizat informații despre efectele pozitive care ar apărea odată cu modificarea actului normativ și nicio previziune bugetară în privința cheltuielilor pe care le implică plata pensiilor de serviciu vizate de modificările legislative.

De asemenea, Curtea arată că statul este liber să aleagă tipul de beneficii pe care le acordă, dar cu o condiție: aceea de a respecta principiul nediscriminării.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE