Răspunsul lui Crin Antonescu la întrebarea Euronews România. „Vă mai temeți de Departamentul de Stat al SUA?”

Crin Antonescu, candidatul PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a catalogat drept un „joc de cuvinte care s-a dovedit a face trimitere la o situație adevărată” declarația potrivit căreia s-a temut de Departamentul de Stat al Statelor Unite în 2012, când a fost președinte interimar. În răspunsul oferit jurnalistului Euronews România, Claudiu Popa, fostul lider liberal a precizat că ambasadorul american la București, Mark Gitenstein, era „exagerat de speriat” și că Departamentul de Stat condus la acea vreme de Hillary Clinton și Philip Gordon, consilier pentru Securitate Națională al vicepreședintelui Statelor Unite, „nu erau cei mai favorabili unei candidaturi” a sa.

În timpul dezbaterii prezidențiale organizate de TVR, jurnalistul Euronews România, Claudiu Popa, l-a întrebat pe Crin Antonescu dacă îi mai este teamă de Departamentul de Stat și acum.

Claudiu Popa, jurnalist Euronews România: „Ambasada SUA, mesaj de astăzi. E vorba despre o imagine cu un buletin de vot și o urnă, publicate pe site, un mesaj în care este citat vicepreședintele JD Vance. Citez: Democrația se bazează pe principiul sacru că vocea oamenilor contează. E citatul publicat de US Embassy.

În corpul postării se continuă: un mandat democratic nu poate fi obținut prin cenzurarea adversarilor sau prin ignorarea electoratului, mai ales când sunt în joc întrebări esențiale precum cine are dreptul să facă parte din societatea noastră.

În 2012 erați președinte interimar. Ați fost întrebat, domnule Antonescu, de cine vă temeți în campanie, înaintea alegerilor? De Mihai Răzvan Ungureanu sau de Sorin Oprescu? A fost răspunsul dumneavoastră: de Departamentul de Stat al SUA:

Eram curios, vă mai temeți de Departamentul de Stat? Și cum să înțelegem noi, ca români, mesajul de azi al Ambasadei?

Crin Antonescu: Asemenea atitudini dezinvolte i-au cam speriat pe unii

Crin Antonescu, candidatul PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale: „Asta era un joc de cuvinte. Spaimele mele nu pot dura atât de mult. Nici nu era vorba despre o spaimă reală. Am vorbit atunci, pentru cine nu cunoaște contextul, am vrut să spun limpede și am spus pentru că în general ce am vrut să spun, am spus cu curaj, nu cu iresponsabilitate niciodată.

Am spus cu curaj acest lucru. Așa cum am spus la vremea respectivă că domnul ambasador Gitenstein (Mark Gitenstein, ambasadorul SUA la București în perioada 2009 - 2012, n. r) este foarte speriat, este exagerat de speriat și nu e cazul. Și nu a fost cazul.

Sigur că asemenea atitudini dezinvolte, ca să nu spunem direct demne, i-au cam speriat pe unii care s-au dezobișnuit”

Crin Antonescu: „Suntem între aliați, putem să fim dezinvolți. A fost o glumă”

Crin Antonescu, candidatul PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale: „Suntem între aliați, putem să fim dezinvolți. A fost o glumă. Era vorba despre Mihai Răzvan Ungureanu și Sorin Oprescu, posibili contracandidați într-o cursă prezidențială. Evident, Departamentul de Stat nu candida, ci era limpede și nu exageram cu nimic că la acea vreme, Departamentul de Stat, doamna Hillary Clinton, domnul Philip Gordon nu erau cei mai favorabili unei candidaturi din partea mea.

Asta nu a însemnat nicio secundă vreo distanță de parteneriatul cu Statele Unite. Asta nu are nicio legătură cu tot ce s-a întâmplat atunci. A fost doar un joc de cuvinte care s-a dovedit a face trimitere la o situație adevărată.”

Crin Antonescu: Ce e important cu adevărat este ca procesul democratic să fie real și complet în România și cu ocazia acestor alegeri

Crin Antonescu, candidatul PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale: „Astăzi, JD Vance, spusele lui JD Vance fac carieră de la Conferința de la Munchen încoace. Zilele trecute, Bloomberg comenta într-un mod în care spunea că JD Vance ar trebui să-și ceară scuze față de România. Ați văzut și dumneavoastră. Sunt declarații importante. E un om important, e vicepreședintele SUA. Le luăm cum trebuie luate, le urmărim. Vom încerca să comunicăm dacă voi fi președinte.

Crin Antonescu, candidatul PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale: „Ce e important cu adevărat, o spune și JD Vance, o știm și noi, este ca procesul democratic să fie real și complet în România și cu ocazia acestor alegeri.”

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE