Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Raport: România, printre țările fruntașe în ceea ce privește consumul excesiv de alcool

Femeile și bărbații din Danemarca se află pe primul loc în topul celor mai mari consumatori de alcool, potrivit unui nou raport de sănătate al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Aproximativ 37% dintre adulții din Danemarca au declarat că au consumat alcool în exces cel puțin o dată pe lună.

Următorii cei mai mari consumatori de alcool în excees au fost în România (36%), urmată de Regatul Unit și Luxemburg (35%), potrivit raportului "Health at a Glance 2023", publicat marți. Alcoolul episodic intens, reprezintă consumul a cel puțin 60 g sau mai mult de alcool pur la o singură ocazie.

Aceasta ar fi echivalentul a mai mult de șase băuturi standard, cum ar fi șase pahare de vinsau șase halbe de bere.

1 din 5 adulți consumă alcool în exces o dată pe lună

Raportul a precizat că aproape unul din cinci adulți a declarat că a consumat alcool în exces cel puțin o dată pe lună, în medie, în 29 de țări OCDE în 2019. Turcia, Italia și Grecia au avut cel mai mic număr de băutori binge.Bărbații sunt mai predispuși decât femeile la binge drinking

Datele arată că bărbații au fost mai predispuși decât femeile să raporteze episoadele de alcool.

Bărbații din România, Danemarca și Luxemburg au fost cei mai mari băutori, în timp ce femeile din Danemarca și Regatul Unit au fost la egalitate.

În medie, 26% dintre bărbați au raportat consumul excesiv de alcool cel puțin o dată pe lună în țările OCDE, față de 12% dintre femei.

La nivelul țărilor OCDE, consumul de alcool a fost în medie de 8,6 litri pe persoană în 2021, potrivit raportului, în scădere față de 8,9 litri în 2011.

Cel mai mare consum a fost înregistrat în Letonia și Lituania, cu peste 12 litri pe persoană. Acestea au fost urmate de Republica Cehă, Estonia și Austria.

Consumul de alcool, alături de fumat și obezitate, este un factor de risc major pentru bolile netransmisibile.

Se estimează că utilizarea nocivă a alcoolului este un factor cauzal pentru peste 200 de boli și leziuni.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE