Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Nivelul scăzut al Dunării a scos la iveală rămășițele unui mamut preistoric, lângă malul bulgăresc. Animalul ar fi trăit în acea zonă în urmă cu zeci de mii de ani.

Descoperirea a fost făcută de un localnic. Acesta a observat rămășițele în albia fluviului, după ce nivelul Dunării a scăzut la un minim istoric. Au fost alertați specialiștii de la Muzeul Regional de Istorie din orașul vecin Ruse.

Prof. Nikolay Nenov, director al Muzeului Regional de Istorie din Ruse: Până acum, au fost identificate o mandibulă, doi colți și, posibil, o coastă. Cât mai curând vom organiza transportul acestora cu barca. Odată ce vor ajunge la muzeu, le vom putea expune. Ulterior, specialiștii vor stabili specia exactă a mamutului.

Astăzi, această zonă face parte din bazinul fluviului Dunărea, dar cu secole și milenii în urmă, când acest mamut a murit, era o mlaștină. Se știe că patru specii de mamifere proboscidiene, inclusiv trei specii de mamuți, au locuit în această regiune. În acest moment, nu știm încă cărui specie aparține acest mamut.

Mamutul din albia Dunării nu este o descoperire neobișnuită în Bulgaria. În timpul Erei Glaciare, zona care astăzi corespunde nordului țării era alcătuită din stepe întinse și zone umede. Acest peisaj unic oferea un habitat ideal pentru mamuți.

Dunărea a atins cel mai mic debit din ultimii 30 de ani. La intrarea în țară, la Baziaș, fluviul atinge doar 1.750 de metri cubi pe secundă, adică de aproape trei ori sub media multianuală. De altfel, de la începutul lunii, debitul Dunării a doborât record după record.

Nivelul scăzut al apei a afectat și ruta navigabilă. De zile întregi traficul fluvial pe Dunăre este suspendat sau restricționat în anumite zone, cum ar fi Bechet și Corabia. Mai mult, agricultorilor li s-au impus restricții pentru irigații și - pentru a proteja alimentarea Centralei Nucleare de la Cernavodă - autoritățile și Hidroelectrica evacuează controlat apă din acumulările de pe Olt și Argeș. 

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE