Modificarea legii ANI a fost respinsă în Senat după ce un amendament care l-ar fi lăsat fără funcția de primar al Timișoarei pe liderul Uniunii Salvați România, Dominic Fritz, a fost introdus în lege.
Reprezentanții USR și PNL au insistat că această prevedere e neconstituțională și din cauza ei România riscă să piardă peste 770 de milioane de euro din PNRR.
Acum întreaga lege care vizează integritatea aleșilor aflați în funcții publice va fi redepusă în Parlament. Ea trebuie adoptată până la finalul lunii viitoare.
Legea a fost respinsă pentru că nu a întrunit 69 de voturi, numărul necesar pentru a fi adoptată. Parlamentarii AUR s-au abținut, iar aleșii PNL și USR care au fost prezenti nu au votat.
„Prin faptul că această lege nu a fost aprobată am salvat acești bani. pentur că legea ar fi fost neconstituțională. Împreună cu PNL vom redepune această lege fără acel amendament toxic, neconstituțional.”, a declarat liderul senatorilor USR.
Proiectul a fost motiv de dispută între partide. Senatorul PSD Daniel Zamfir a încercat cu argumente din sport să le explice celor de la PNL și USR că tergiversarea legii compromite îndeplinirea jalonului din PNRR în valoare de peste 770 de milioane de euro.
„Trebuie să ai mult tupeu să încerci să modifici niște legi într-un sens profund neconstituțional și să vii să invoci interesul României când ai dărâmat un guvern fără să pui nimic în loc.”, a declarat Ilie Bolojan.
Dominic Fritz s-a declarat ținta unui abuz al PSD - AUR și era decis să conteste modificările aduse legii ANI la Curtea Constituțională.
„Nu am o problemă să fiu un target politic, dar nu bagi în Parlament o lege prin care scoti din politica un adversar incalcand Constitutia”, susține acesta.
Amendamentul care a stârnit scandal spune că toți cei care sunt în incompatibilitate sau în conflict de interese la intrarea în vigoare a legii își pierd mandatul în termen de 30 de zile.
Modificările la legea privind integritatea în funcții publice reprezintă un jalon în PNRR în valoare de peste 770 de milioane de euro. Pentru ca România să primească acești bani, proiectul trebuie adoptat până la finalul lunii august.
