Stația de metrou Piața Victoriei s-ar putea inunda din nou, așa cum s-a întâmplat în urma furtunii care a lovit Bucureștiul în noaptea de marți spre miercuri. Avertismentul a fost lansat, în direct la Euronews România, de vicepremierul interimar Radu Miruță, care a precizat că sistemul de canalizare nu a funcționat, iar apa a pătruns în subteran prin gurile de aerisire.
În jurnalul „Bună dimineața, România”, Radu Miruță a explicat de ce apa a pătruns până la nivelul peronului la stația Piața Victoriei.
Radu Miruță, vicepremier interimar: „Cel mai probabil, canalizarea pluvială din Piața Victoriei nu funcționează cum trebuie, iar apa care ar trebui să fie drenată de sistemul de canalizare a fost pur și simplu vărsată pe gura de aerisire a stației de metrou.
Imaginați-vă că de la construirea metroului până alaltăieri au mai fost situații de intemperii cu cădere mare de apă, însă niciodată nu s-a întâmplat ce am văzut acum două zile. Chiar și cât a plouat în București acum două nopți, nu s-a întâmplat nicăieri în altă stație de metrou decât în Piața Victoriei.”
- Radu Miruță este ministru interimar al Transporturilor, care are în subordine Metrorex.
Radu Miruță: Ce s-a întâmplat acum două zile la Piața Victoriei este dintr-o coordonare necorespunzătoare a celor de la Apanova
Radu Miruță, vicepremier interimar: Apa care intră pe scările de acces în stația de metrou, filmulețele pe care le-am văzut cu toții, cu volume mari de apă care intrau în stația de metrou.
Există pompe electrice funcționale în permanență în stațiile de metrou care evacuează această apă și funcționează. De asta nu vedem apă în stațiile de metrou.
Ce s-a întâmplat acum două zile la Piața Victoriei nu e este de data asta din vina Metrorex, ci este dintr-o coordonare necorespunzătoare a celor de la Apa nova.
- 28 de ore a durat intervenția de evacuare a apei din stația de metrou Piața Victoriei;
- Aproape 10 milioane de litri de apă au fost scoși de pompieri din tunelul și din stația de metrou Piața Victoriei 2.
Radu Miruță susține că stația de metrou Piața Victoriei s-ar putea inunda din nou la următoarea ploaie puternică
Radu Miruță, vicepremier interimar: Dacă cei de la sistemul de canalizare în oraș nu fac nimic, da, la Piața Victoriei există în continuare acest risc.
Ne-am concentrat ieri pentru a evacua apa, pentru a reda circulația trenurilor, ceea ce s-a întâmplat azi dimineață începând cu ora 6:30.
O să avem o discuție cu cei de la Apa Nova pentru a vedea dacă au capacitatea să-și corecteze sistemul de canalizare de acolo pentru că la o situație similară dacă sistemul de canalizare nu funcționează, în continuare se va întâmpla același lucru, ceea ce nu este acceptabil pentru Metrorex.
Apa a intrat în stația de metrou Piața Victoriei prin gurile de aerisire. „Curgea ca un fluviu apa, venită din sistemul de canalizare”
Miruță susține că soluția pe care ar trebui să o aplice autoritățile este funcționarea corespunzătoare a sistemului de canalizare.
Radu Miruță, vicepremier interimar: Orice oraș mare are un sistem de canalizare calculat la volumele asociate. Acolo, fiindcă sistemul de canalizare nu duce apa unde ar fi calculat să ducă, se varsă apa respectivă în spația de metrou.
Miruță, care este ministrul interimar al Transporturilor, a afirmat că apa a pătruns în stația de metrou Piața Victoriei prin gurile de aerisire.
Radu Miruță, vicepremier interimar: Am văzut o țeavă cu diametrul de 300 de mm pe care pur și simplu curgea ca un fluviu apa, venită din sistemul de canalizare. Nu asta e funcționarea normală a unui sistem de canalizare ca atunci când nu reușește să-și dreneze apa, pur și simplu să o verse pe ascuns într-o zonă din galeriile de la Metrorex.
Apa a fost evacuată cu ajutorul pompelor cu motor pe benzină. „Fiind foarte multe și mergând în același timp, exista un risc de sufocare a oamenilor care lucrau acolo”
Miruță a mai precizat că intervenția a durat aproape 28 de ore din cauza volumului foarte mare de apă. Mai mult, a explicat că a existat riscul de sufocare a oamenilor din cauza pompelor folosite pentru evacuarea apei care folosesc motoare cu benzină.
Radu Miruță, vicepremier interimar: Ce s-a muncit acolo atât cu colegii de la Metrorex și de la ISU, cu sprijinul celor de la MApN a fost un efort fantastic. Nu cred că au fost 28 de ore pentru că cei de la ISU veniseră ieri dimineață. A fost un volum foarte mare de apă și a fost o limită în ceea ce privește capacitatea stației de metrou de absorbi, de a evacua gazele pompelor.
Pompele care au fost puse acolo pe lângă cele de la Metrorex au fost pompe cu motor termic, cu motor pe benzină, care scoteau fum, ca țeava de eșapament. Fiind foarte multe și mergând în același timp, exista un risc de sufocare a oamenilor care lucrau acolo pentru că nu se putea evacua aerul.
O a doua problemă: chiar dacă există pompe de capacitate mare, ele nu au putut fi introduse pe scările de acces la metrou. La un moment dat, când a permis contextul, s-a folosit un vagon care a transportat niște remorci pe vagonul respectiv, cu pompe de mare capacitate care au fost introduse în subteran pur și simplu pe la una dintre stațiile de metrou din București care permit injectarea vagoanelor în subteran.
