Vladimir Putin le-a cerut oligarhilor ruși să facă donații către bugetul de Apărare al țării, aflat în scădere, cu scopul de a continua războiul din Ucraina. Președintele rus are în plan să continue invazia pe care a ordonat-o încă din februarie 2022, până când forțele ruse vor cuceri unele zone ale regiunii Donbas din estul Ucrainei pe care încă nu le controlează, relatează Financial Times.
Cel puțin doi oameni de afaceri i-au spus lui Putin că ar fi dispuși să contribuie la bugetul de Apărare după discuțiile de joi. Liderul de la Kremlin vrea să continue invzia, în condițiile în care Ucraina a refuzat să se retragă unilateral din Donbas ca urmare a negocierilor recente, mediate de SUA.
Rusia va lua legătura cu SUA în ceea ce privește o nouă rundă de negocieri pentru un acord de pace de îndată ce condițiile o vor permite, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, conform sursei citate.
De altfel, Peskov a transmis că Rusia nu și-a pierdut interesul pentru negocierile de pace, însă a adăugat că principalele problemele, inclusiv cea teritorială, nu au fost încă soluționate.
Rusia vrea să introducă noi taxe pentru a-și suplimenta bugetul pentru Apărare
Bugetul Apărării al Kremlinului a crescut cu 42%, ajungând la 13,1 trilioane de ruble în 2025, în condițiile în care Rusia a încercat să-și stabilizeze economia prin măsuri fiscale.
Ministrul Economiei, Maxim Reșetnikov, a anunțat joi că Rusia ia în considerare introducerea unei noi taxe pe profituri neașteptate în acest an, dacă rubla continuă să se deprecieze. Rusia a strâns 320 de miliarde de ruble printr-o taxă unică de 10% pe profiturile neașteptate aplicată unor companii mari în 2023.
În ianuarie, Kremlinul a majorat TVA-ul la 22% în încercarea de a strânge 600 de miliarde de ruble în plus pe o perioadă de trei ani de la întreprinderile mici și mijlocii.
Deficitul bugetar al Rusiei pentru ianuarie și februarie a crescut la peste 90% din cifra prognozată pentru întregul an, pe măsură ce sancțiunile SUA au forțat Moscova să vândă petrol la prețuri semnificativ reduse.
Putin cere prudență: Prețurile exporturilor noastre tradiționale sunt în creștere, dar piețele sunt în turbulență
Anterior, Putin a avertizat Guvernul și companiile rusești că ar trebui să adopte o abordare prudentă atunci când decid cum să cheltuiască câștigurile neașteptate provenite din prețurile mai mari ale petrolului, rezultate din războiul din Orientul Mijlociu.
„Acum că prețurile exporturilor noastre tradiționale sunt în creștere, dar piețele sunt în turbulență, ar putea exista tentația de a profita de situație”, le-a transmis Putin oamenilor de afaceri din Moscova.
Putin a adăugat că această tentație ar putea implica risipirea veniturilor suplimentare, distribuirea lor sub formă de dividende ale companiilor sau, în cazul statului, extinderea cheltuielilor bugetare.
„Trebuie să fim în continuare prudenți. Dacă astăzi piețele se îndreaptă într-o direcție, mâine s-ar putea îndrepta în cealaltă. Este nevoie de un grad moderat de prudență și de o abordare moderat conservatoare, atât în sectorul privat, cât și în finanțele publice”, a adăugat el.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri pentru Reuters că SUA condiționează oferta sa de garanții de securitate pentru un acord de pace în Ucraina de cedarea de către Kiev a întregii regiuni estice a țării, Donbas, către Rusia.
„Orientul Mijlociu are cu siguranță un impact asupra președintelui Trump și cred că și asupra următoarelor sale măsuri. Președintele Trump, din păcate, alege în continuare o strategie de a exercita o presiune mai mare asupra părții ucrainene.
Mi-ar plăcea foarte mult ca partea americană să înțeleagă că partea de est a țării noastre face parte din garanțiile noastre de securitate”, a menționat președintele Ucrainei.
