Sorin Grindeanu a fost ales președinte cu drepturi depline al Partidului Social Democrat într-un congres în care nu a avut contracanditat. El va conduce partidul alături de 5 prim-vicepreședinți și 20 de vicepreședinți.
La eveniment au participat și itrei dintre foștii lideri ai formațiunii. Nu a fost însă invitat niciun reprezentant de la celelalte partide. Din cei 2810 delegați, doar 15 au votat împotriva lui Sorin Grindeanu, iar 8 s-au abținut.
Cu excepția lui Liviu Dragnea, toți foștii președinți au fost invitați la congres. Viorica Dăncilă nu a putut participa, însă Adrian Năstase, Mircea Geoană și Victor Ponta au fost prezenți în sală.
La cererea lui Sorin Grindeanu, toți participanții la congres au ținut un moment de reculegere în memoria fostului președinte Ion Iliescu.
„Vreau sa invit la reconciliere toate generatiile partidului. Nu vreau sa fiu un presedinte care fuge de istorie ci unul care isi asuma geneza acestui partid. Pentru greseli imi cer eu, în numele tuturor, iertare românilor”, spune Grindeanu.
Un punct important în congres a fost modificarea statului PSD. Modificarile statutului lui au fost adoptate în unanimitate.
Mai mulți lideri PSD au vorbit despre revenirea la credință. Gabriela Firea crede că îndepărtarea de valorile creștine s-a reflectat în scorul partidului.
„Românii nu s-au mai identificat cu noi pentru că ne-am ascuns credința. Ne-am ascuns faptul că îl iubim pe dumnezeu. Ne-am ascuns cruciulițele de la gât.”, a declarat Gabriela Firea.
Analiștii nu cred că schimbarea din statut va influența foarte mult deciziile partidului.
Prin noul statut, formațiunea social-democrată nu se mai definește ca fiind progesistă, ci atașată valorilor naționale, religioase și tradiționale.
