Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, susține că nu ea este cea care merită să fie nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace, deși a fost propusă la nominalizare. Lidera de la Chișinău vine cu altă propunere.
Maia Sandu: Ucrainenii merită Premiul Nobel
„Apreciez, bineînțeles. Sunt recunoscătoare pentru faptul că oamenii urmăresc țara noastră, că apreciază curajul și reziliența noastră, dar sunt mulți oameni nominalizați pentru acest premiu. Azi m-am uitat la ucrainenii care au revenit acasă din Rusia și aceștia sunt oamenii care merită premiul păcii.
Oamenii care își sacrifică viața pentru pace, pentru că ei vor să readucă pacea în țara lor, în satele lor, în orașele lor și pe continentul nostru. Ăștia sunt oamenii care merită cel mai mult să fie. În primul rând merită pace și sperăm să o aibă cât mai curând”, a spus Maia Sandu, potrivit publicației Kyiv Independent.
La începutul lunii februarie, Maia Sandu a fost propusă pentru nominalizarea la Premiul Nobel pentru Pace, potrivit unui deputat din Parlamentul Norvegiei, țara care găzduiește Comitetul Nobel.
Anual, există sute de candidaturi pentru a fi propuse la nominalizarea pentru Premiul Nobel. De exemplu, în 2025, Comitetul Nobel a înregistrat 338 de candidați. Cel mai mare număr de candidați din istorie, 376, a fost în 2016.
