Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Proiect: Șoferii agresivi în trafic ar putea fi sancționați pe baza înregistrărilor audio-video

Șoferii agresivi în trafic ar putea fi sancționați pe baza înregistrărilor audio-video surprinse de camerele de bord sau de alte dispozitive inteligente.

Codul Rutier ar putea fi modificat printr-un proiect de ordonanță de urgență, care este pus în transparență decizională pe site-ul Ministerului de Interne.

Acum, legea prevede că abaterea din trafic trebuie să fie constatată de un polițist, însă, dacă acest proiect va deveni lege, ofițerii vor analiza imaginile primite de la oameni și vor stabili ce măsuri iau.

În imaginile trimise polițiștilor trebuie să se vadă data și ora când au fost surprinse manevrele agresive în trafic, dar și locul ori alte elemente care să poată să ducă la indentificarea zonei unde a avut loc conflictul.

De asemenea, în imagini trebuie să poată fi identificată cealaltă mașină și numărul de înmatriculare ori înregistrare al acesteia.

În proiect mai scrie că filmarea trebuie să surprindă și semnalizarea rutieră a drumului unde a avut loc altercația din trafic.

Cum ar putea fi luată în considerare o sesizare

Pe lângă aceste lucruri, șoferul care sesizează comportamentul agresiv trebuie să comunice diferite date de identificare ale sale.

După ce analizează imaginile, polițistul poate să scrie procesul verbal fără ca cel vinovat să fie prezent și fără să fie nevoie de martori.

Numărul șoferilor care au fost sancționați pentru că au condus agresiv a crescut anul trecut. Față de anul 2022, a fost înregistrată o creștere cu 1.000 de cazuri.

Astfel, în 2023, peste 3.000 de șoferi au fost sancționați și le-a fost luat permisul de conducere.

Ministerul de Interne încearcă să descurajeze asemenea comportamente și să reducă numărul de decese și de răniți grav.

România se află pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul de morți de pe șosele.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE