Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Proiect: Circulația mașinilor și motocicletelor care fac mult zgomot, interzisă noaptea în București

Circulaţia autovehiculelor care produc zgomot peste 95 dB(A) în Municipiul Bucureşti ar putea fi permisă în Capitală doar în intervalul orar 8:00 - 21:59, conform unui proiect supus dezbaterii publice.

"Proiectul propune eficientizarea acţiunilor de reducere a poluării fonice pe timpul nopţii, prin adoptarea unor măsuri care să conducă la diminuarea zgomotului şi a efectelor nocive ale acestuia asupra sănătăţii umane şi a mediului înconjurător", informează Primăria Capitalei, prin intermediul unui comunicat.

Nerespectarea acestei obligaţii constituie contravenţie şi va fi sancţionată cu amendă, astfel:

- în cazul depăşirii nivelului de zgomot în intervalul 95 dB(A) - 100 dB(A) - amenda contravenţională va fi cuprinsă între 1.500 - 2.500 de lei;

- în cazul depăşirii nivelului de zgomot de 100 dB(A), amenda contravenţională va fi cuprinsă între 4.000 - 5.000 de lei.

Măsurarea zgomotului produs de vehiculele participante la trafic se va face prin sondaj, de către Poliţia Rutieră şi Registrul Auto Român. Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor se vor face de către Poliţia Rutieră.

Totodată, conform proiectului, Poliţia Rutieră împreună cu Registrul Auto Român vor desfăşura acţiuni comune de informare cu privire la obligaţiile prevăzute de această hotărâre, până la data intrării în vigoare.

În referatul de aprobare semnat de consilierul general USR Gabriel Rău se arată că, potrivit hărţilor strategice de zgomot ale municipiului Bucureşti, aprobate prin HCGMB 716/2018, zgomotul produs de traficul rutier este cea mai importanta sursă a poluării fonice din Bucureşti. Totodată, Brigada Rutieră a înregistrat 41 de petiţii în care sunt sesizate aspecte referitoare la poluarea fonică produsă de vehicule care circulă în municipiul Bucureşti.

"Efectele produse de depăşirea limitei de zgomot generează disconfort, deranjarea somnului, afectează sănătatea mentală, productivitatea muncii, procesul de învăţare, comportamentul social, produce stres, oboseală cronică, tendinţă la insomnie sau boli cardiovasculare, poate conduce la hipoacuzie şi produce efecte negative sociale şi economice, aceste efecte fiind amplificate pe timpul nopţii", se mai spune în documentul citat.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE