Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Proiect: Angajații care au doctorat vor primi indemnizație doar dacă profesează în domeniul în care au specialitatea

Potrivit unui proiect de OUG publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor, angajații care au titlul științific de doctor vor primi indemnizație doar dacă își vor desfășura activitatea pentru care dețin titlul și dacă au prevăzute în fişa postului atribuţii care să permită verificarea lunară a modului în care activitatea este valorificată în mod suplimentar.

"Personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor va beneficia de o indemnizaţie pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care se acordă lunar numai dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul şi dacă are prevăzute în fişa postului un set de atribuţii obiective şi cuantificabile care să permită verificarea lunară a modului în care activitatea acestuia este valorificată în mod suplimentar", se menţionează în documentul postat pe site-ul Ministerului.

Totodată, șefii autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, au obligaţia de a dispune modificarea fişelor de post în urma unei analize temeinice a atribuţiilor din fişa postului care să fie corelate cu domeniul în care există titlul de doctorat, astfel încât, potrivit legii, să rezulte îndeplinirea condiţiei desfăşurării activităţii în domeniul pentru care persoana deţine titlul.

Care este legea actuală

În momentul de față, personalul din sectorul bugetar beneficiază de o indemnizaţie lunară pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: deţine titlul ştiinţific de doctor şi îşi desfăşoară activitatea în domeniul în care a obţinut respectivul titlu.

"Indemnizaţia în discuţie face parte din categoria drepturilor salariale suplimentare, iar raţiunea acordării acestei indemnizaţii este încurajarea personalului plătit din fonduri publice de a participa activ în viaţa ştiinţifică, de a-şi perfecţiona cunoştinţele într-un domeniu dat şi de a-şi îmbunătăţi performanţele profesionale la locul de muncă (Decizia CC nr.695/2019)", se menţionează în Nota de Fundamentare a proiectului.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE