Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

„Profu' crede că învăț” | Cartea care a revoltat părinții pe rețelele de socializare

„Profu' crede că învăț”. Așa se numește cartea care, în ultimele zile, a revoltat părinții pe rețelele de socializare. O carte care se vrea a fi un pamflet pentru copii, după spusele autoarei, îi îndeamnă pe cei mici să dea foc la pagini și chiar să se dea cu capul de carte.

„Pune cartea pe o suprafață tare, fă ceea ce scrie în cerc, repetă pasul al doilea până dispare tot stresul. Recomandare? Întrerupe experimentul dacă îți pierzi cunoștința”. Așa arată unul dintre exercițiile de destresare pe care le recomandă cartea. În glumă, susține autoarea. Sociologii spun însă că cei mici nu pot să distingă între sarcasm și seriozitate.

„Copilul trece printr-o perioadă în care mesajele care i se transmit sunt mesaje luate ad literam”

Ana Bulai, sociolog: „Nu există ironii, nu există matematică abstractă, nu există amenințări care să fie luate sub formă de amuzament. Până la vârsta de 10 ani, de fapt până la vârsta de 12 ani, copilul trece printr-o perioadă în care mesajele care i se transmit sunt mesaje luate ad literam, în sensul lor denotativ.”

Până acum, cartea a fost încadrată la secția de cărți educaționale

Până acum, cartea a fost încadrată la secția de cărți educaționale, pentru copii cu vârsta între șase și 10 ani. Editura Litera a tradus și publicat această carte în 2021, iar reprezentanții ei spun că a fost o scăpare tehnică, acum remediată. Cartea trebuia să fie fără o recomandare de vârstă și trebuia plasată în secțiunea de hobby și divertisment.

Cornelia Popa-Stavri, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ: „Rolul pamfletului, totuși, se învață de la clasa a cincea încolo și cred că ar fi trebuit încadrată într-o grupă de vârstă corespunzătoare. E destul de greu, fără sprijinul părinților și al învățătorului de la clasă, să înțeleagă un copil mesajul acelor texte și să-l încadreze într-un pamflet.”

Pe grupurile de părinți din online cartea a generat sute de comentarii

Pe grupurile de părinți din online cartea a generat sute de comentarii. Indiferent de încadrare, părinții sunt deranjați de conținutul materialului. Sociologii spun că exemplele din carte sunt mecanisme care îi conduc pe copii la dorința de autovătămare și aduc aminte de controversatele provocări de pe TikTok.

Ana Bulai, sociolog: „Intră în aceste provocări pentru a simți fizic o suferință pe care o simt în interiorul lor sau pentru a se integra într-un grup, care le propune, iată, mecanisme din acestea absolut oribile de a face față unei situații de stres.”

„Profu' crede că învăț”, carte dedicată copiilor, a fost publicată în 2017. În același timp, scriitoarea a publicat și versiunea pentru adulți: „Șefu' crede că muncesc”. Deși publicul țintă este diferit, cărțile sunt aproape identice.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE