Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești a făcut noi audieri în dosarul trucării de meciuri în care este imoplicată echipa CS Păulești, din Liga a treia de fotbal. Până acum, doi oficiali ai clubului au fost arestați preventiv, după ce fuseseră reținuți pentru 24 de ore, iar doi fotbaliști au fost plasați sub control judiciar.
Unul dintre arestaţi este acuzat de „înşelăciune, cu un prejudiciu de 143.051 lei în dauna unei companii de pariuri sportive”. În cazul altui arestat, prejudiciul este stabilit la 82.907 de lei și păgubită este o altă entitate juridică. Niciunul dintre cei doi arestați nu are antecedente penale.
Patru arestări, în cazul pariurilor pe meciuri trucate ale echipei din Păulești
Conform anchetatorilor, membrii grupului se înțelegeau asupra rezultatelor care trebuiau să „iasă" în acele meciuri, pe care le trucau si plasau pariuri. De exemplu, erau pariuri cu scorul exact.
Suspecții ar fi pariat atât în agenţii, cât şi în mediul online, iar procurorii spun că ar fi obținut astfel peste 160 de mii de euro.
Au fost făcute 34 de percheziții în București și în șase județe, conform Poliției, iar 21 de persoane au fost duse la audieri.
Anchetatorii susțin că, „în urma cercetărilor efectuate, a rezultat că, pe parcursul ultimului sezon competiţional, mai multe persoane din cadrul unui club de fotbal, precum şi alte persoane aflate în legătură directă cu acesta, inclusiv jucători ai echipei, ar fi acţionat în mod coordonat, în scopul influenţării şi alterării rezultatului unor partide disputate în cadrul Ligii a III-a organizate de Federaţia Română de Fotbal.
Ulterior, persoanele cercetate ar fi indus în eroare organizatori de pariuri sportive cu privire la corectitudinea desfăşurării meciurilor şi la integritatea competiţiei sportive, prin plasarea de pariuri atât în mediul online, cât şi în agenţii de profil, creând aparenţa unor pariuri conforme cadrului legal, în condiţiile în care rezultatele partidelor ar fi fost cunoscute şi prestabilite”.
- Soluţia pronunţată de Judecătoria Ploieşti nu este definitivă și poate fi contestată.
