Prețul carburanților la pompă a explodat la nivel global, pe fondul crizei din Orientul Mijlociu, iar unele state se confruntă cu scumpiri și de peste 50 la sută. În acest context, în mai multe țări crește nemulțumirea în rândul populației, iar guvernele trebuie să facă față unor presiuni economice tot mai intense.
Prețurile record ale carburanților efectează tot globul
După declanșarea, în luna februarie, a operațiunilor împotriva Iranului, prețul benzinei s-a scumpit în Statele Unite cu 49 la sută, arată date ale Băncii Mondiale, citate de publicația Axios, iar motorina a înregistrat un nou record și se vinde cu aproape 6,3 dolari pentru un galon, echivalentul a aproximativ patru litri. Oamenii sunt furioși și dau vina pentru scumpirile majore pe președintele Donald Trump.
Cred că e nebun. El (n.r. președintele) e de vină pentru starea în care se află astăzi țara. Am pus de 40 de dolari într-o zi, în loc de 20. Așadar, suma s-a dublat.
Sunt profesoară, așa că nu câștig prea mulți bani. Trebuie să aleg între benzină, mâncare și lucrurile de bază.
Și Europa este afectată de un val record al scumpirillor, iar situația ar putea să se agraveze și mai mult din cauza atacurilor rebelilor houthi din Yemen asupra infrastructurii petroliere din Arabia Saudită. Regatul saudit este cel mai mare furnizor de petrol de pe continentul eurasiatic. În aceste condiții, Franța, a doua economie a Uniunii Europene, se confruntă deja cu o penurie de carburant. Mai multe stații de alimentare și-au sistat vânzările, iar, din februarie și până în prezent, benzina s-a scumpit cu 27 la sută.
Emmanuel Macron, președintele Franței: Prețurile la pompă au atins niveluri istorice, provocând dificultăți semnificative și agravând problemele legate de puterea de cumpărare. Îngrijorările cu privire la prețurile la benzină și situația energetică sunt din ce în ce mai mari. Această situație se datorează în întregime războaielor și contextului internațional.
Scumpiri importante sunt și în regiunea Europei de Est. Din februarie și până în prezent, prețul benzinei a crescut cu 33% în Bulgaria și cu 32%, în Polonia. Și România este afectată, unde prețurile au înregistrat un avans cu 22 de procente. Lider regional este însă Republica Moldova, unde un litru de benzină este vândut cu 42% mai mult decât în februarie, iar în Turcia, nivelul scumpirilor a atins cota de 40 la sută.
Cele mai afectate sunt însă țările sărace, unde orice majorare este puternic resimțită de populația cu venituri mici. În Siria, care abia își revine după un devastator război civil, prețurile la benzină au crescut cu aproape 80%.
Tot ce câștig ajunge în buzunarul statului. Acum sunt la benzinărie. Îmi umplu rezervorul cu benzină pentru 350.000 (n.r. lire siriene). Cât am câștigat astăzi? Am câștigat 375.000 de lire. Sunt pe cale să plătesc 350.000. Cât îmi va mai rămâne? Doar 25.000 de lire.
Pe lângă scumpirile record ale țițeiului și carburanților, economia mondială este afectată și de creșterea galopantă a prețurilor la gazele naturale, lucru care va pune o presiune suplimentară asupra cheltuielilor populației cu energia, încălzirea și mărfurile de larg consum.
