Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Prețuri uriașe la cazare înainte de Eurovision 2027. Patru mii de euro pentru o noapte în Burgas

Mii de euro pentru doar câteva nopți pe litoralul bulgăresc. Înainte de Eurovision 2027, cererea uriașă pentru cazare a împins prețurile din Burgas la niveluri record. Bulgaria se pregătește pentru zeci de mii de turiști, inclusiv români, atrași și de distanța mică față de țară. Pentru mulți, orașul poate deveni una dintre cele mai căutate destinații dinaintea sezonului estival.

Cazările din Burgas, aproape epuizate înainte de Eurovision

96% dintre unitățile de cazare de pe platformele de rezevări sunt deja epuizate în Burgas în perioada Eurovisionului, iar prețurile au explodat. Un apartament poate costa și 4.000 de euro pe noapte.

Sincron Traian Bădulescu, consultant în turism:Vor fi tarife de minivacanță, nu neapărat de extra-sezon, ținând cont de gradul de ocupare, pentru că vor veni turiști din toată Europa și din toată lumea ca să asiste la această competiție. Vecinii bulgari au făcut foarte bine ceea ce bănuiam și eu că au ales nu Sofia, deși un oraș frumos, ci Burgas-ul pentru a-și promova ceea ce au ei mai de preț pe partea de turist, și anume litoralul”.

Cei care nu mai găsesc camere în Burgas se pot îndrepta spre stațiunile din apropiere – Pomorie, Sozopol, Chernomorets sau Sunny Beach.

Lucian Bădîrcea, Director agenție de turism:Ne pregătim să creăm oferte turiștilor în perioada 11 -15 mai Eurovision Burgas 2027, cu transport, cu transferuri, cu asitență  turistică pe perioada desfășurării evenimentului. Putem să spunem că o să avem, cel puțin la momentul acesta, prețuri pornind de la 100-150 de euro pentru o cameră pentru o noapte de cazare”.

Eurovisionul va fi a treia minivacanță pe litoralul bulgăresc, după cea de Paște și 1 mai. 40.000 de turiști străini sunt așteptați acolo.

Angelica Chirică, Director marketing hotel:La noi, cel puțin în partea de nord al litoralului vin familii cu copii. Probabil acum odată cu Eurovision vor veni și categoriile 55+ sau sub 20, 20+. […] Vom lansa ofertele în curând, undeva în 2-3 săptămâni. […] Acum trebuie să discutăm cu tur-operatorii și ne vom pune la dispoziție absolut tot ce avem noi nevoie ca să facilităm acest concurs și venirea turiștilor români pe litoralul bulgăresc”.

Eurovision 2027, la un pas de România

Pentru români, distanța poate fi unul dintre motivele pentru care Eurovisionul de la Burgas devine o escapadă tentantă.

Elena Ionescu, reprezentanta României la Eurovision 2012: „E frumos că măcar, dacă România nu a putut organiza Eurovisionul, suntem la un pas distanță, putem să venim să vedem Eurovisionul în Bulgaria”.

Jurnalist Euronews: Ce-ar mai fi nevoie ca România să poată să câștige Eurovisionul?

Elena Ionescu, reprezentanta României la Eurovision 2012: „În juriu să fie oameni care au trecut printr-o experiență similară, oameni care au terminat o școală de muzică. Aici este un deficit, pentru că văd că, în ultimii ani, sunt oameni care lucrează în televiziuni, radio, care nu au urcat niciodată pe scenă sau ar putea simți sau spune dintr-un cumul de experiență de genul acesta”.

Pentru Bulgaria, Eurovisionul poate însemna până la 70 de milioane de euro în plus în economie.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE