Președintele american Donald Trump a grațiat 77 de persoane implicate în tentativa de anulare a rezultatelor alegerilor prezidențiale din 2020, inclusiv pe fostul său avocat și fost primar al orașului New York, Rudy Giuliani, a anunțat Ed Martin, un important oficial responsabil cu grațierile prezidențiale, relatează luni AFP.
„Această grațiere pune capăt unei grave nedreptăți naționale comise împotriva poporului american după alegerile prezidențiale din 2020 și continuă procesul de reconciliere națională”, se arată într-un text datat vineri și postat duminică seara pe X de Ed Martin.
Printre cei care au beneficiat de grațiere se numără Rudy Giuliani, Mark Meadows, fostul șef de cabinet al președintelui în 2020, și John Eastman, un jurist care a propus strategii pentru a împiedica certificarea rezultatelor alegerilor prezidențiale pierdute de Donald Trump în fața lui Joe Biden.
Printre persoanele grațiate se numără și Boris Epshteyn, un consilier al lui Donald Trump, și Sidney Powell, o avocată conservatoare care a lansat proceduri legale împotriva rezultatelor alegerilor în state cheie americane.
Pe lângă cercul său de apropiați, președintele Trump a grațiat zeci de activiști republicani implicați în tentativa de a submina rezultatul alegerilor prezidențiale din 2020.
Grațierea este „completă, totală și necondiționată”, subliniază textul, precizând în același timp că aceasta „nu se aplică președintelui Statelor Unite”.
Aceste grațieri sunt în mare parte simbolice, deoarece niciuna dintre persoanele vizate nu este acuzată de infracțiuni federale, acestea fiind singurele infracțiuni acoperite de grațierile prezidențiale.
Persoanele în cauză rămân pasibile de a fi judecate de instanțe locale.
