Premierul Groenlandei, reacție în privința unui acord cu Donald Trump: Groenlanda alege să fie parte a regatului danez

Premierul Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, reafirmă angajamentul insulei față de NATO și dreptul său la autodeterminare și spune că Groenlanda trebuie să rămână parte a Regatului Danemarcei.

Groenlanda continuă să ia în serios situația siguranței în Arctica, suntem și rămânem dedicați alianței NATO și căutăm să întărim securitatea în zona arctică prin inițiative care includ și o misiune permanentă NATO în Groenlanda și o prezență militară crescută și exerciții.

Cred că oricine a fost aici știe deja care e poziția noastră în această situație și o voi spune clar, Groenlanda alege să fie Groenlanda pe care o cunoaștem noi azi ca parte a regatul Danemarcei, ne-am dezvoltat societatea și democrația și țara timp de mulți ani sub structura regatului danez și alianței NATO, am obținut dreptul la autoguvernare, autodeterminare în cadrul acesta și el trebuie să continue, am văzut demonstrația pe care am avut-o asupra SUA, nu a fost o demonstrație împotriva unei prietenii sau a colaborării strânse, ci a fost împotriva lipsei de respect pentru dreptul internațional, democrație și dreptul nostru la autodeterminare”, a declarat premierul Groenlandei.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5