Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Prefectul Capitalei vrea anularea dispoziţiilor prin care Clotilde Armand s-a pus manager de proiect și și-a acordat o indemnizație de 30% din fonduri

Prefectul Capitalei a sesizat Tribunalul Bucureşti pentru anularea celor cinci dispoziţii prin care primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, s-a desemnat în funcţia de manager de proiect, majorându-şi indemnizaţia lunară cu până la 30%.

Toni Greblă a venit cu această măsură ca urmare a exercitării controlului de legalitate, având în vedere şi raportul emis de Agenţia Naţională de Integritate (ANI).

Efectele celor cinci dispoziţii sunt suspendate până la soluţionarea definitivă a cauzei, a menţionat Prefectura.

Reacția făcută de Clotilde Armand

Pe de altă parte, Clotilde Armand a declarat că Prefectura București a avizat dispoziția pe care a dat-o li nu a contestat în instanță acțiunea edilului. PSD și PNL au intrat în campanie electorală, mai spune Armand.

„Cu alte cuvinte, reprezentantul în teritoriu al Guvernului PSD-PNL nu a găsit nimic în neregulă ca eu, primarul Sectorului 1, să conduc un proiect din fonduri europene şi nu a contestat dispoziţia în instanţă”, a scris Clotilde Armand, luni.

Ea a menţionat că acesta este doar unul dintre documentele oficiale pe care le deţine şi cu ajutorul cărora va demonstra că „hărţuirea” sa constituie „un scenariu prost”, scris de cei care vor ca 'banii Sectorului 1 să revină la firmelor de partid'.

„Este o dovadă clară că PNL şi PSD au intrat în campania electorală cu ajutorul presei aservite şi a instituţiilor publice pe care le controlează. Totul cu un singur scop: remufarea la resursele financiare ale bugetului local. Dragi liberali şi social-democraţi, vă anunţ că nu voi ceda acestor presiuni şi voi continua reforma pe care am început-o pentru a scoate corupţia din administraţia locală”, a spus primarul Sectorului 1.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE