Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

ANI, noi precizări în cazul Clotilde Armand: „Nu a solicitat accesul la dosar sau prezenţa sa la sediu”

Publicat de: Mirabela Vasile

Agenţia Naţională de Integritate vine cu noi expicații în ceea ce privește starea de incompatibilitate şi conflictul de interese în care s-a aflat primarul Sectorului 1.

Instituția spune că incidentele de integritate reţinute în cazul Clotilde Armand nu se referă la sporul de 25% de care beneficiază primarii care implementează proiecte europene.

Astfel, în afara acestui spor de 25%, Clotilde Armand şi-a majorat indemnizaţia lunară cu până la 30% ca urmare a numirii sale în funcţia de manager de proiect.

Precizările vin după ce primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, i-a luat apărarea colegei sale de la Sectorul 1, susţinând că primarii care gestionează fonduri europene primesc un spor de 25% şi a apreciat că aceştia ar putea să fie manageri de proiect, atâta timp cât se îndeplinesc nişte condiţii.

Agenţia Naţională de Integritate a făcut marţi precizări în cazul Clotilde Armand, "având în vedere o serie de declaraţii lansate în spaţiul public, potrivit cărora activitatea de evaluare a incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese de către inspectorii de integritate ar avea un caracter ambiguu".

Conform ANI, inspectorii de integritate au reţinut în acest caz starea de incompatibilitate precum şi existenţa conflictului de interese în materie administrativă strict cu privire la dispoziţiile emise de către Clotilde Armand în cadrul proiectului "Îmbunătăţirea capacităţii administrative locale privind dezvoltarea, implementarea şi promovarea măsurilor anticorupţie".

ANI, despre sporul de 25% din salariu pe care primarii îl primesc pentru că derulează proiecte cu fonduri UE

De asemenea, ANI aduce lămuriri şi cu privire la sporul de 25% din salariu de care beneficiază primarii care derulează proiecte cu fonduri europene.

"Precizăm că aceste incidente de integritate nu au fost reţinute în privinţa dispoziţiilor emise de persoana evaluată în baza art. 16, alin. (2) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Ca efect al acestui act normativ, indemnizaţiile lunare ale tuturor primarilor care implementează proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile se majorează cu până la 25% prin efectul legii, fără obligaţia ca aceştia să deţină calitatea de manager în cadrul acelor proiecte.

Distinct de acest spor de 25%, persoana evaluată şi-a majorat indemnizaţia lunară cu până la 30% ca urmare a numirii în funcţia de manager de proiect, fapt ce a generat producerea incidentelor de integritate în materie administrativă, reţinute în baza prevederilor art. 76 alin. (1) şi ale art. 87, alin. (1), lit. k) din Legea nr. 161/2003", afirmă ANI.

În plus, a fost luată în considerare cazuistica ANI confirmată de-a lungul timpului de organele competente.

Pe de altă parte, ANI spune că primarul Clotilde Armand a fost informată de către inspectorul de caz la data de 22 iulie 2022 cu privire la declanşarea activităţii de evaluare, fiindu-i aduse la cunoştinţă drepturile cu privire la consultarea dosarului pe tot parcursul activităţii de evaluare.

Ulterior, la data de 4 august 2022, a fost înregistrată la dosar împuternicirea avocaţială, precum şi solicitarea ca adresele de corespondenţă să se transmită la adresa cabinetului avocaţial.

În continuare, la data de 20 septembrie 2022, inspectorul de integritate a informat-o din nou pe Clotilde Armand cu privire la elementele identificate până la acel moment şi a solicitat un punct de vedere privind situaţiile de incompatibilitate şi conflict de interese administrativ. În data de 10 octombrie 2022, prin reprezentantul ales, Clotilde Armand a transmis pe adresa de e-mail a Agenţiei un punct de vedere cu privire la constatările inspectorului de integritate.

"Precizăm că pe toată durata activităţii de evaluare persoana evaluată nu a solicitat accesul la dosar sau prezenţa sa la sediul ANI, toate comunicările cu aceasta fiind purtate conform cronologiei prezentate mai sus. Menţionăm că raportul de evaluare a fost transmis persoanei evaluate cu respectarea termenului prevăzut la art. 21, alin. (4) din Legea nr. 176/2010 la adresa poştală indicată de reprezentantul legal", precizează ANI.

ANI a stabilit că primarul Sectorului 1 s-a aflat în conflict de interese şi incompatibilitate, fiind sesizat şi Parchetul General în legătură cu săvârşirea infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

Potrivit ANI, în exercitarea atribuţiilor de primar, Clotilde Armand a semnat dispoziţiile prin care s-a numit pe sine manager al proiectului "Îmbunătăţirea capacităţii administrative locale privind dezvoltarea, implementarea şi promovarea măsurilor anticorupţie", finanţat din fonduri europene şi care au produs un folos material pentru sine în cuantum de 18.720 lei, încălcând astfel prevederi din Legea nr. 161/2003.

Clotilde Armand cere demisia șefului ANI

Clotilde Armand cere public demisia conducerii Agenției Naționale de Integritate(ANI) pentru că în comunicatul de presă transmis astăzi a dezinformat opinia publică și pentru că îi refuză în mod repetat edilului Sectorului 1 dreptul la apărare, anunță Primăria Sectorului 1.

„Deși în comunicatul de presă de astăzi conducerea ANI a susținut că ”Pe toată durata activității de evaluare, persoana evaluată nu a solicitat accesul la dosar sau prezența sa la sediul ANI”, primarul Clotilde Armand a prezentat într-o postare pe pagina personală de Facebook dovezi că lucrurile s-au petrecut cu totul altfel.

Iată în susținerea celor afirmate mai sus conținutul primei discuții dintre avocatul Primarului Sectorului 1 și inspectorul ANI în care acesta solicita, în data de 29 iulie 2022. acces la întregul dosar:

Avocat: Ni se va permite, pentru că am dori să facem un punct de vedere în situația în care va fi necesar, ni se va permite și accesul la această plângere? Că noi nu știm despre ce este vorba!

Inspector ANI: Dacă dumneavoastră vreți să vedeți despre ce este vorba în sesizarea transmisă de persoana fizică care a depus-o, puteți să veniți la sediul nostru să vedeți dosarul. Stabilim o zi, o oră, și eu vă aștept cu mare drag să vedeți despre ce este vorba.

Avocat: Este perfect. Sigur. V-aș putea trimite și o cerere în sensul acesta sau vă sun?

Inspector ANI: Nu trebuie să… Mă sunați,Doamne-ferește!, nu trebuie să faceți nicio cerere. Da, da. Mă sunați, vedeți și în funcție de programul dumneavoastră și al meu, binențeles, să fiu la birou, să fiu aici. Stabilim împreună o oră și veniți și vedeți.

Tot în postarea de astăzi, Primarul Clotile Armand a precizat că “după acest moment inspectorul ANI nu a mai răspuns solicitărilor și nu mi-a aprobat nicio cerere de a avea acces la dosarul deschis împotriva mea”.

-Nu este permis ca o instituție simbol a României europene să mintă cu nonșalanță în comunicatele oficiale. Îmi ignoră drepturile garantate de Constituție și mă acuză în mod fals și repetat în comunicate de presă mincinoase date publicității. În urma acestor evidențe solicit public demisia conducerii ANI.

Pe date, pe fapte. Doamnelor și domnilor de la ANI: Demisia! Urgent. Ați mințit în numele instituției și ați refuzat dreptul meu la apărare-, a declarat primarul Clotilde Armand.”, se arată în comunicatul transmis de Primăria Sectorului 1.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE