Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, în cadrul ședinței operative de evaluare a Programului Litoral 2026, că sezonul estival reprezintă unul dintre cele mai importante teste pentru structurile MAI, în condițiile în care pe litoral se concentrează un număr mare de turiști și provocări în materie de ordine publică.
Predoiu a subliniat că, după tragedia de la 2 Mai, Ministerul Afacerilor Interne a corectat vulnerabilitățile identificate, a reorganizat structuri și a crescut nivelul de dotare, iar proiectul-pilot implementat la Constanța a dus la scăderea infracționalității generale și a celei din mediul școlar, precum și la o prezență mai vizibilă a forțelor de ordine.
Cu toate acestea, ministrul a avertizat că există în continuare fenomene îngrijorătoare.
„A crescut, de asemenea, și violența domestică. Este, din păcate, un fenomen răspândit la nivelul întregii țări, nu doar în județul Constanța. În acest domeniu înregistrăm o creștere de aproximativ 15%”, a declarat Predoiu.
Oficialul a atras atenția și asupra siguranței rutiere, precizând că numărul accidentelor este în creștere, chiar dacă bilanțul victimelor este mai redus.
„Se menține ridicat și numărul accidentelor de circulație, chiar dacă statisticile arată un număr mai mic de victime. Totuși, există o creștere de aproximativ 45% a accidentelor, ceea ce indică o problemă serioasă atât în ceea ce privește gradul de conformare, civilitatea și respectarea regulilor de circulație, cât și în ceea ce privește infrastructura rutieră”, a spus ministrul.
Predoiu: România trebuie să rămână cu un pas înaintea infractorilor
Șeful MAI a mai declarat că amenințările la adresa siguranței publice evoluează permanent, inclusiv prin utilizarea dronelor și a noilor tehnologii, motiv pentru care este nevoie de legislație actualizată, investiții în tehnologie și o colaborare strânsă între toate structurile ministerului.
„Este un joc permanent, în domeniul ordinii și siguranței publice, de a fi cu un pas înaintea infractorului și cu un pas înaintea provocării. Uneori reușești, alteori nu. Important este să recuperezi rapid”, a afirmat Predoiu.
Ministrul a subliniat că niciuna dintre structurile MAI nu poate acționa eficient de una singură și că interoperabilitatea dintre instituții este esențială pentru combaterea criminalității.
În final, Predoiu a apreciat că România continuă să fie percepută drept o țară sigură, însă a avertizat că acest avantaj trebuie protejat permanent, indiferent de contextul politic.
