Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Petre Daea revine la Ministerul Agriculturii. Social-democratul a fost votat în unanimitate de PSD

Publicat de: Mirabela Vasile

PSD a decis, în şedinţa Consiliului Politic Naţional, ca Petre Daea să fie noul ministru al Agriculturii. Social-democratul a fost votat în unanimitate.

Decizia a fost luată după demisia lui Adrian Chesnoiu, în urma cererii DNA de ridicare a imunităţii parlamentare, pentru trafic de influenţă.

Petre Daea le-a mulțumit celor din PSD pentru încredere și a mai subliniat faptul că după depunerea jurământului va face o conferință de presă, în care va relata care sunt soluțiile sale pentru seceta cu care se confruntă zeci de localități din țară.

„Cel mai mare rău în agricultură este să întrerupi programele și îl felicit pe Adrian Chesnoiu, care nu a făcut acest lucru. Fermierii sunt cei care îi recunosc activitatea. În agricultura toate proiectele sunt prioritare. O să mă duc în șantierul muncii al obiectivelor de investiții, atât de necesare pentru țară, tot ceea ce înseamnă sistemul de irigații”, a declarat Petre Daea.

Petre Daea a mai explicat că în sistemele de irigații culturile sunt bune, iar asta datorită „fostului ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu, pentru că a avut un proiect și anume punerea sub presiune a apei în unitățile hidraulice cu reducerea energiei de până la 50%”.

El a mai spus că privește îngrijorat situația din PNRR, faptul că nu a fost prevăzută nicio sumă pentru sistemul de irigații.

Marcel Ciolacu a declarat, la finalul lunii iunie, că partidul său are cinci sau şase variante pentru funcţia de ministru al Agriculturi rămasă vacantă după demisia lui Adrian Chesnoiu, spunând că Petre Daea, fostul ministru al Agriculturii pe vremea când social-democraţii erau conduşi de Liviu Dragnea, a fost propus de unii colegi pentru acest post.

Cine e Petre Daea. Social-democratul a ocupat această funcție chiar și în cabinetul lui Adrian Năstase

Petre Daea, în vârstă de 72 de ani, a fost ministru al Agriculturii între ianuarie 2017 și noiembrie 2019 în guvernele Grindeanu, Tudose și Dăncilă. De altfel, în anul 2004, el a mai ocupat această funcție, timp de câteva luni, în Guvernul Năstase.

Daea s-a remarcat de-a lungul timpului prin numeroase declarații „colorate” și „cugetări” care au provocat ilaritate.

Petre Daea a fost unul dintre inițiatorii care au semnat propunerea introducerii pensiilor speciale pentru parlamentari. De asemenea, numele acestuia a apărut în mai multe dosare penale, iar unul dintre cele mai cunoscute este cel al concesionării terenurilor din Insula Mare a Brăilei lui Culiţă Tărâţă.

De altfel, social-democratul este cunoscut și pentru scandalul în care acesta și-a angajat fiica într-o instituție subordonată instituției pe care o conduce, Petre Daea susținând că o ajută pe aceasta ”să își facă un rost în viață”.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE