Peste șapte ore de așteptare, la coadă, pentru a vedea mormântul Papei Francisc

Sute de mii de oameni au participat la funeraliile Papei Francisc. Mulți dintre aceștia și-au dorit să îi aducă un omagiu și la biserica Santa Maria Maggiore, unde este îngropat fostul Suveran Pontif. Credincioșii sunt dispuși să aștepte ore bune, doar pentru a putea vedea mormântul.

Încă de duminică, de la primele ore, credincioși din întreaga lume, au așteptat la o coadă impresionantă, pentru a ajunge în fața mormântului Papei Francisc.

Daniel Coman, jurnalist Euronews: „Este aproape 07:00 dimineața în Roma, iar coada de credincioși care vor să vadă mormântul Papei Francisc se întinde de-a lungul bazilicii Santa Maria Maggiore, prin spatele ei și o înconjoară. Sunt mii de oameni care așteaptă la coadă.”

Locul de veci a fost ales chiar de fostul Suveran Pontif, în această biserică, la care venea adesea să se roage. Credincioșii veniți aici au așteptat și peste 7 ore pentru a vedea mormântul.

Ce spun credincioșii:

„Nu este prima dată când vin la Roma, dar este prima dată când particip la niște funeralii. Iar asta mi se pare foarte emoționant. Și, chiar dacă nu eram neapărat admiratoare a acestui Papă, pentru că mi se părea prea politizat totul, totuși, îmi place foarte mult mormântul său din această biserică.”

„Nu sunt chiar o persoană religioasă, dar au fost momente cu adevărat mari, multă pasiune, acea aură din biserică, toate spun povestea a ceea ce se întâmplă.”

„Este și tristețe, dar este și multă bucurie, și un sentiment de pace, aceea pe care Papa Francisc ne-o transmitea mereu.”

„Plec în Statele Unite în șapte zile și păstrez acest ziar ca amintire și le dau și unor prieteni, să aibă și ei o amintire cu Papa.”

„Am venit din Canada, am ajuns aici ieri, sunt mândru că am ajuns. Este totul foarte frumos, sunt foarte emoționat.”

„Este greu să descrii în cuvinte, dar am simțit multă liniște, dragostea pe care Papa le-a arătat-o tuturor. Chiar vorbeam cu fiica mea despre faptul că a fost un Papă al tuturor oamenilor.”

În biserica Santa Maria Maggiore se află și o icoană specială, despre care se spune că ar fi fost pictată de Evanghelistul Luca și adusă aici de Sfânta Elena.

Daniel Coman, jurnalist Euronews: „Mormântul Papei Francisc este în nișa din stânga bazilicii, foarte aproape de altar.”

În testamentul său, Papa Francisc și-a exprimat dorința ca mormântul său să fie realizat din piatră de Liguria, adică regiunea din Italia de unde erau originari bunicii săi.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE