Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Peste 420.000 de persoane au pensii și indemnizații speciale în România. Suma derizorie, primită de veteranii de război

În luna martie, nu mai puțin de 420.512 persoane beneficiau de pensii şi indemnizaţii prevăzute de legi speciale, arată datele centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice, citate de Agerpres.

Autoritățile spun că cel mai mare număr de persoane, respectiv 162.527, se înregistra în cazul beneficiarilor de indemnizaţii, potrivit conform D.L. nr. 118/1990 - privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, cu modificările şi completările ulterioare. În acest caz, indemnizația medie era de 1.383 lei.

Ce indemnizație primesc veteranii de război sau văduvele

Potrivit sursei citate, un număr de 21.599 persoane beneficiau de o indemnizaţie medie de 853 lei, conform Legii nr. 49/1991 şi Legii nr. 44/1994 - privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, şi 67.632 persoane erau beneficiare de indemnizaţii conform Legii nr. 189/2000 - privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.105/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului-Lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare, suma medie plătită fiind de 788 lei.

Cât despre beneficiarii de indemnizaţii, conform Legii nr. 309/2002 - privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, aceştia erau de 54.489, suma medie plătită fiind de 75 de lei.

Câți bani încasează eroii și luptători de la Revoluția din 1989

Beneficiarii de indemnizaţii cf. Legii nr. 341/2004 - recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 erau în număr de 12.977 lei, aceştia primind o sumă medie de 1.901 lei.

De asemenea, în martie mai erau înregistraţi 586 beneficiari conform Legii 109/2005 - Artişti, indemnizaţia medie fiind de 345 lei, 13,774 beneficiari de indemnizaţii conform Legii 8/2006 - Uniuni de creaţii, cu o indemnizaţie medie de 1.678 lei, şi 86.928 beneficiari conform Legii 578/2004 - Soţ Supravieţuitor, cu o indemnizaţie medie de 112 lei.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE