PE SCURT: O selecție de cinci articole cu care merită să îți închei ziua

De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.

Miliardele se pierd pe drumul dintre bon și buget

  • România se confruntă cu un deficit bugetar uriaș, rezultat al unor ani de cheltuieli publice nesustenabile și al unei colectări slabe a veniturilor la buget.
  • În timp ce încasările fiscale rămân printre cele mai mici din Uniunea Europeană, miliarde de lei se pierd anual prin contracte supraevaluate, achiziții publice netransparente, scutiri fiscale acordate pe bandă rulantă și un aparat bugetar supradimensionat.
  • La toate acestea se adaugă evaziunea fiscală masivă și lipsa unor reforme reale în administrație, care fac ca România să cheltuie mult, dar să obțină prea puțin pentru cetățeni.

Citește mai mult despre modul în care România a ajuns la un deficit uriaș

Frenezie online după zvonurile morții lui Trump: conspirații, saci misterioși aruncați de la geam și tăcere suspectă la Casa Albă

  • Nicio zi fără Donald Trump. Suntem obișnuiți cu președintele american să apară în toate știrile și evenimentele importante ale zilei. Astfel că atunci când agenda și noutățile de la Casa Albă au fost mai puțin, în mediul online a început frenezia.
  • Frenezie despre o posibilă moarte a președintelui. De aici, lucrurile au luat-o într-o direcție cu totul aparte pe rețelele sociale.
  • Zvonurile au fost abordate de publicații din SUA și de publicații din Rusia, pentru că Trump a fost o temă extrem de interesantă acolo, mai ales după întâlnirea din Alaska dintre el și Vladimir Putin.

Citește mai mult despre impactul zvonurilor morții lui Trump

Aeroportul Internațional din Cluj, primul din țară care elimină restricțiile de volum pentru recipientele cu lichide

  • Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca elimină restricțiile de volum pentru recipientele cu lichide din bagajele de mână. Devine, astfel, primul aeroport din România care aplică măsura, transmite Agerpres.
  • „Începând cu data de 03 septembrie 2025 vor fi eliminate restricțiile privind limitarea la 100 de ml a recipientelor pentru lichide, aerosoli și geluri transportate în bagajele de mână la Aeroportul Internațional Cluj. Pasagerii vor putea transporta în bagajul de cabină recipiente individuale cu un volum de maxim 2 litri”, se arată într-un comunicat trimis marți de aeroportul clujean.
  • Potrivit sursei citate, decizia a fost posibilă ca urmare a măsurilor implementate de Aeroportul Internațional Cluj în colaborare cu Brigada Antiteroristă din cadrul S.R.I. și cu producătorul echipamentelor achiziționate de aeroport.

Citește mai mult despre restricțiile eliminate de Aeroportul Internațional din Cluj.

Trenul blindat al lui Kim Jong Un a ajuns la Beijing. Liderul nord-coreean participă la o parada militară alături de Xi și Putin

  • Liderul nord-coreean Kim Jong Un a părăsit Phenianul luni, într-o rară deplasare internațională, și a ajuns marți la Beijing cu trenul său blindat, unde urmează să participe la o paradă militară masivă.
  • Evenimentul marchează 80 de ani de la capitularea Japoniei în al Doilea Război Mondial și va reuni peste 25 de șefi de stat și de guvern, inclusiv pe președintele rus Vladimir Putin și pe cel chinez Xi Jinping.
  • Kim călătorește cu faimosul său tren verde blindat și dotat cu facilități de lux. Imaginile publicate de agenția nord-coreeană KCNA îl arată pe lider fumând pe peron înainte de plecare și apoi relaxat, la o masă de lucru, într-un compartiment decorat cu lemn și drapelul național.

Citește mai mult despre vizita lui Kim Jong Un la Beijing.

Fonduri de coeziune, soluția pentru proiectele rămase în afara PNRR. Siegfried Mureșan: „Prioritatea României trebuie să fie banii nerambursabili”

  • Proiectele care nu mai pot fi incluse în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) ar putea fi finanțate prin fondurile structurale și de coeziune, a declarat europarlamentarul Siegfried Mureșan.
  • Acestea sunt nerambursabile și reprezintă o soluție mai avantajoasă decât accesarea creditelor din PNRR.
  • „O jumătate din banii din PNRR sunt fonduri nerambursabile și acolo sunt sigur că vom reuși să luăm toți acei bani. O jumătate sunt credite. Dacă nu reușim să luăm o parte din banii de credite, e păcat, dar sunt bani pe care oricum ar trebui să-i dăm înapoi. Esențial este să luăm toate fondurile nerambursabile și, după aceea, să ne concentrăm pe fondurile structurale și de coeziune, pe care le avem de absorbit până în 2027, fiindcă aceia sunt bani gratis”, a explicat Mureșan.

Citește mai mult despre soluțiile găsite pentru proiectele rămase în afara PNRR.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE