De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.
Cine a dat ordinul ca drona rusească să fie doborâtă și care erau riscurile colaterale? Ministrul Apărării: „A fost o provocare. Am vorbit cu șeful NATO”
- Cazul ultimei drone rusești pătrunse pe teritoriu României a declanșat un val de reacții. Controversa a apărut după ce ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a spus că piloții aeronavelor au avut permisiunea de a doborî drona după ce au interceptat-o.
- Confirmarea a venit și prin comunicatul MApN.
- Iar incidentul are loc la câteva zile după ce rușii au trimis 19 drone pe teritoriul Poloniei, dintre care patru au fost doborâte.
Citește mai mult despre ordinul ca drona rusască să fie doborâtă
De ce avioanele F-16 nu au doborât drona rusească, deși Ministerul Apărării confirmă că piloții au primit aprobarea
- Așa cum a precizat și Ionuț Moșteanu, Ministerul Apărării confirmă că piloții avioanelor care au interceptat drona rusească au primit permisiunea să o doboare. Cu toate acestea, ei nu au făcut-o.
- Este vorba despre un nou incident cu o dronă rusească pătrunsă pe teritoriul României sâmbătă seara, 13 septembrie.
- Iar momentul vine la câteva zile după ce Rusia a trimis 19 drone în Polonia. Diferența este că polonezii au doborât câteva dintre ele și nu au existat victime, iar resturile uneia au avariat o casă aflată în construcție.
Citește mai mult despre motivul pentru ca avioanele F-16 nu au doborât drona rusească.
Alcoolul, un refugiu periculos. Tot mai mulți români ajung internați din cauza băuturii
- Alcoolul ucide trei milioane de oameni anual și provoacă peste 230 de boli. Cu toate acestea, în ultimii ani, numărul internărilor a crescut, iar vârsta consumatorilor a scăzut.
- Medicii spun că tot mai mulți pacienți care ajung la spital au între 15 și 20 de ani. Iar dependențele care se instalează precoce au efecte grave asupra sănătății.
- România este în topul european al consumului de alcool, potrivit datelor de la Institutul Național de Sănătate Publică.
Citește mai mult despre pericolul din alcool.
Explozie într-o cafenea din Madrid. O persoană a murit, 25 au fost rănite
- O persoană a murit și alte 25 au fost rănite, în urma unei explozii produse într-o cafenea din Madrid.
- Agenția de știri spaniolă EFE a informat sâmbătă că pompierii suspectează că explozia a fost cauzată de o scurgere de gaz, dar poliția încă investighează cauza acesteia, scrie AP.
- Deflagrația a avut loc în cartierul Puente de Vallecas și a avariat serios clădirea cu trei etaje în care se afla localul. 18 echipaje de pompieri au intervenit de urgență la locul incidentului.
Citește mai mult despre explozia din cafeneaua din Madrid.
Rușii au pătruns prin conducte pentru a cuceri Kupiansk. Statul Major din Ucraina anunță că a dejucat demersul
- În încercarea de a cuceri orașul Kupiansk, rușii au apelat la o metodă inedită și au pătruns prin conductele subterane.
- Numai că serviciile ucrainene au dejucat demersul, iar Statul Major General a făcut anunțul oficial.
- „Ieșirea din conducta pe care inamicul a folosit-o pentru a duce personal către Kupyansk se află sub controlul apărătorilor ucraineni. Conducta nu duce direct în oraș. Există mai multe conducte în zona Kupyansk. Trei dintre cele patru conducte au fost deja avariate și inundate, iar ieșirea din cea de-a patra este sub controlul forțelor de apărare”, a precizat Statul Major Ucrainean, într-o postare pe Telegram.
Citește mai mult despre încercarea rușilor de a cuceri Kupiansk.