De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.
UE dorește să prelungească protecția acordată refugiaților ucraineni
- Comisia Europeană a propus miercuri prelungirea cu un an, până în martie 2027, a protecției acordate refugiaților ucraineni în UE și s-a angajat pentru prima dată într-o reflecție asupra viitorului lor.
- Ucrainenii care au fugit de conflictul cu Rusia beneficiază din martie 2022 de un statut unic care le permite să rămână, să muncească și să aibă acces la ajutoare în Uniunea Europeană.
- În prezent, 4,3 milioane de ucraineni se află în această situație, fiind distribuiți în principal în Germania, Polonia și Cehia.
Citește mai multe despre anunțul Comisiei Europene.
Zelenski susține că Rusia cere „ultimatumuri” inacceptabile în cadrul negocierilor de pace de la Istanbul
- Condițiile de pace propuse de Moscova la discuțiile de luni de la Istanbul sunt 'ultimatumuri' inacceptabile pentru Kiev, a denunțat miercuri președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
- Continuarea discuțiilor Rusia-Ucraina la Istanbul - în forma de acum, cu delegațiile actuale - nu ar 'avea niciun sens', după două runde de negocieri cu puține rezultate, a apreciat președintele ucrainean.
- La a doua reuniune bilaterală, desfășurată cu mediere turcă luni, delegația rusă le-a transmis ucrainenilor o listă cu cerințe maximaliste din partea Moscovei.
Citește mai multe despre declarațiile lui Volodimir Zelenski.
Tanczos Barna: Nu vor fi suspendate fondurile europene pentru România
- Ministrul interimar al Finanțelor, Tanczos Barna, a afirmat, miercuri, că fondurile europene nu vor fi suspendate pentru România.
- El a fost întrebat, la Palatul Victoria, despre avertismentul Comisiei Europene privind faptul că țara noastră nu a luat măsuri eficiente pentru corectarea deficitului excesiv.
- 'Este un ultim mesaj pe care trebuie să-l luăm în serios, avem echipele care lucrează la pachetul de măsuri, în câteva zile o să fie gata', a declarat Tanczos Barna, înainte de ședința de Guvern.
Citește mai multe despre declarațiile lui Tanczos Barna.
Ayatollahul Khamenei respinge propunerea SUA în domeniul nuclear și declară că Iranul va continua îmbogățirea uraniului
- Conducătorul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat miercuri că renunțarea la îmbogățirea uraniului este contrară intereselor țării sale.
- El a respins astfel una din cele mai importante cerințe ale Statelor Unite la negocierile privind programul nuclear iranian.
- Propunerea americană pentru un nou acord în domeniu a fost prezentată părții iraniene sâmbătă, de către Oman, care a acționat ca mediator între ministrul de externe iranian Abbas Araghchi și emisarul american pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, numit de președintele SUA Donald Trump.
Citește mai multe despre declarațiile conducătorului suprem al Iranului.
Rușii înaintează rapid în Ucraina, după ce au deschis un nou front în Sumî
- Armata rusă înaintează rapid în nordul Ucrainei, după ce recent a deschis un nou front în regiunea Sumî. Militarii ruși se află deja la mai puțin de 25 de kilometri de centrul administrativ al regiunii cu aceeași denumire.
- Orașul Sumî are o populație de peste 250 de mii de oameni și este ținta bombardamentelor frecvente ale armatei ruse. Acesta se află la o distanță de peste 300 de kilometri de Kiev.
- Presa din Ucraina scrie că înaintarea rapidă a rușilor transformă Sumî într-o țintă sigură pentru tirurile de artilerie, ceea ce va agrava situația umanitară din oraș.
Citește mai multe despre avansul armatei ruse în zona Sumî.