Admiterea separată organizată de unele licee, pe lângă Evaluarea Națională, ar putea fi amânată până în 2029. După mai multe ore de dezbateri tensionate, deputații din Comisia pentru învățământ au susținut proiectul PSD care prevede prorogarea cu doi ani a noilor reguli. Inițiativa trebuie să treacă însă de plenul Camerei Deputaților și de Senat, care este for decizional.
PSD și PNL au susținut amânarea examenului suplimentar, dar nu au fost de acord asupra perioadei. Social-democrații au propus o prorogare de doi ani, în timp ce liberalii au cerut ca noile reguli să fie amânate cu patru ani.
USR și reprezentanții societății civile au solicitat eliminarea definitivă a concursului separat de admitere.
PSD: Elevii au nevoie de predictibilitate
Alexandru-Mihai Ghigiu, deputat PSD și președintele Comisiei pentru învățământ, a susținut că amânarea le-ar oferi elevilor și părinților mai multă predictibilitate.
„Important este ca, prin această prorogare, care sper să treacă de plen și de Senat, copiii să aibă predictibilitate”, a declarat Alexandru-Mihai Ghigiu.
Proiectul susținut de PSD prevede amânarea cu doi ani a concursului separat, ceea ce ar însemna că acesta ar putea fi aplicat începând cu admiterea din 2029.
Ședință tensionată și probleme la numărarea voturilor
Deputații s-au poticnit la numărarea voturilor, în condițiile în care mai mulți parlamentari au participat online la ședință. Procedura a fost întârziată cu zeci de minute.
La un moment dat, ședința a fost suspendată și amânată pentru ziua următoare. La scurt timp, membrii comisiei au decis însă să reia dezbaterile și votul.
După respingerea amendamentelor prin care USR solicita eliminarea concursului separat de admitere, deputații formațiunii au părăsit ședința.
USR cere eliminarea definitivă a examenului suplimentar
USR susține că un al doilea examen ar accentua diferențele dintre elevi și i-ar dezavantaja în special pe cei care provin din comunități vulnerabile.
„Noi susținem foarte clar că este nevoie de abrogarea admiterii separate la liceu. Este mult mai greu pentru copiii din medii defavorizate”, a declarat deputatul USR Vlad Șendroiu.
Examenul suplimentar este criticat și de părinți, profesori și organizații neguvernamentale. Aceștia susțin că o a doua evaluare ar pune o presiune și mai mare asupra elevilor și ar accentua inegalitățile existente în sistemul de educație.
World Vision: Profesorii și elevii consideră examenul discriminatoriu
Mihaela Nabăr, directoarea executivă a World Vision România, a prezentat rezultatele unei consultări realizate în rândul profesorilor și elevilor.
„73% dintre profesori și 54% dintre copii ne spuneau că acest examen suplimentar este discriminatoriu”, a declarat Mihaela Nabăr.
Ovidiu Voicu, directorul Centrului pentru Inovare Publică, a atras atenția asupra riscului ca organizarea examenelor să fie lăsată la latitudinea fiecărui liceu.
„Ministerul Educației trebuie să organizeze acest examen direct, nu distribuit, la latitudinea nenumăratelor licee despre care știm că nu îl pot organiza în condiții bune”, a afirmat Ovidiu Voicu.
Ce prevede actuala Lege a educației
Măsura nu este nouă. Legea învățământului preuniversitar adoptată în 2023 prevede că, începând cu admiterea pentru anul școlar 2027–2028, anumite licee își pot organiza propriul concurs pentru cel mult 50% dintre locuri.
Examenul ar urma să fie susținut după Evaluarea Națională, iar rezultatul să fie luat în calcul la stabilirea mediei de admitere. Ministerul Educației a lansat în august proiectul metodologiei de organizare, însă documentul nu reprezintă încă forma definitivă a regulilor.
Proiectul privind amânarea cu doi ani urmează să fie supus votului în plenul Camerei Deputaților, iar ulterior va ajunge la Senat pentru decizia finală.
