OpenAI ar urma să lanseze o aplicație de socializare similară TikTok, cu clipuri generate cu AI. Un nou pas spre un ecosistem propriu?

O aplicație de socializare similară cu TikTok este pregătită de compania de inteligență artificială OpenAI, în colaborare cu Sora 2, cel mai recent model de generare de videoclipuri al OpenAI. Numai că videoclipurile vor fi realizate doar cu ajutorul inteligenței artificiale.

OpenAI ar urma să lanseze o aplicație de socializare similară TikTok

Totodată, primele informații sugerează că utilizatorii nu vor putea încărca clipuri din galeria foto a telefonului sau din alte aplicații, potrivit publicației de specialitate Wired. Există o pagină în stilul „For You” (mn.r.: pentru tine), bazată pe un algoritm de recomandare. În partea dreaptă a fluxului, o bară de meniu oferă utilizatorilor opțiunea de a aprecia, comenta sau mixa un videoclip.

Utilizatorii pot crea videoclipuri de până la 10 secunde lungime cu ajutorul acestui model video de ultimă generație al OpenAI, conform documentelor consultate de Wired.

Aplicația Sora 2 are o funcție de verificare a identității utilizatorilor. Astfel, dacă un utilizator și-a verificat identitatea, își poate folosi propria imagine în videoclipuri. Iar alți utilizatori îi pot eticheta și folosi imaginea în clipuri. De exemplu, cineva ar putea genera un videoclip în care apare împreună cu un prieten într-un parc de distracții, pe un roller coaster, conform sursei citate. Utilizatorii vor primi o notificare de fiecare dată când imaginea lor este folosită, chiar dacă clipul rămâne în formă de schiță și nu este publicat niciodată, conform surselor consultate de publicația citată.

Săptămâna trecută, OpenAI a lansat aplicația doar la nivel intern. Până în prezent, aceasta a primit feedback pozitiv din partea angajaților, așa cum spun sursele menționate. Însă OpenAI nu a făcut comentarii până acum.

Astfel, oamenii vor putea să interacționeze cu videoclipurile generate de inteligența artificială într-un mod care le va schimba fundamental experiența cu această tehnologie, similar modului în care ChatGPT a ajutat utilizatorii să realizeze potențialul textelor generate de AI.

La nivel intern, spun unele surse, există și sentimentul că totul ar avea legătură cu faptul că președintele american tocmai a semnat ordinul privind care filiala din SUA a aplicației chinezești TikTok va fi preluată de către investitori americani. Asta a oferit OpenAI o oportunitate unică de a lansa o aplicație de videoclipuri scurte, în special una fără legături cu China.

OpenAI ar putea face pași spre un ecosistem propriu

OpenAI a lansat oficial modelul Sora în decembrie 2024. Inițial, utilizatorii puteau accesa aplicația doar prin intermediul unei pagini web, dar în scurt timp, aceasta a fost integrată direct în aplicația ChatGPT. La momentul respectiv, modelul se număra printre cele mai avansate generatoare de videoclipuri bazate pe inteligență artificială, deși OpenAI a menționat că acesta prezenta unele limitări. De exemplu, nu părea să înțeleagă pe deplin fizica și avea dificultăți în a produce scene de acțiune realiste, în special în clipurile mai lungi.

Sora 2 va concura cu noile aplicații de videoclipuri AI ale giganților tehnologici precum Meta și Google. Săptămâna trecută, Meta a introdus un nou feed în aplicația sa Meta AI, numit Vibes, dedicat exclusiv creării și partajării de videoclipuri scurte generate de AI. La începutul acestei luni, Google a anunțat că va integra în YouTube o versiune personalizată a celui mai recent model de generare de videoclipuri, Veo 3.

Pe de altă parte, TikTok a adoptat o abordare mai prudentă în ceea ce privește conținutul generat de inteligență artificială. Aplicația video TikTok și-a schimbat recent regulile privind tipul de videoclipuri generate de AI pe care le permite pe platformă. Acum interzice în mod explicit conținutul generat de AI care „induce în eroare cu privire la chestiuni de importanță publică sau care dăunează persoanelor”.

În comparație, de multe ori, aplicația Sora 2 refuză să genereze videoclipuri din cauza protecției drepturilor de autor și a altor filtre, spun surse citate de Wired.

OpenAI se confruntă în prezent cu o serie de procese privind presupuse încălcări ale drepturilor de autor, inclusiv un caz de mare amploare intentat chiar de The New York Times. Cazul se concentrează pe acuzațiile că OpenAI și-a antrenat modelele pe materialul protejat de drepturi de autor al ziarului.

OpenAI se confruntă, de asemenea, cu critici tot mai intense cu privire la problemele legate de siguranța copiilor. Pe 29 septembrie, compania a lansat noi instrumente de control parental, inclusiv opțiunea ca părinții și adolescenții „să își conecteze conturile”. Compania a mai declarat că lucrează la un instrument de estimare a vârstei, care ar putea redirecționa automat utilizatorii considerați a avea sub 18 ani către o versiune mai restrictivă a ChatGPT, care nu permite, printre altele, interacțiuni romantice, de exemplu. Făcând o paralelă, încă nu se știe ce restricții de vârstă ar putea fi incorporate în aplicația Sora 2.

Însă ce ceste de remarcat este că OpenAI face pași care ar putea duce spre un „ecosistem propriu”, reducând dependența de alții și „ținând” utilizatorii „prinși”.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE