Peste două treimi dintre salariile din sistemul public ar urma să crească prin noua lege a salarizării unitare, iar niciun venit salarial nu va scădea, a declarat joi ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru. Varianta proiectului va fi prezentată liderilor politici la Palatul Cotroceni, potrivit Agerpres.
Ministrul interimar al Muncii susține că varianta pregătită de minister are la bază criterii obiective și ține cont de posibilitățile financiare ale României.
„Din perspectivă profesională, varianta aceasta este o variantă obiectivă. (...) În acest moment, suntem pregătiți, tehnic sau profesional, să arătăm liderilor politici că orice suplimentare este populistă, pentru că nu are o bază pe care o poți fundamenta nu numai față de Comisia Europeană, ci și față de cât își permite România”, a declarat Dragoș Pîslaru, la Digi24.
Peste două treimi dintre salariile din sistemul public ar urma să crească
Ministrul a reiterat că aplicarea noii legi a salarizării nu va duce la scăderea veniturilor angajaților din sistemul public.
„Peste două treimi din salariile din zona publică vor avea ajustări pozitive, deci creșteri, nu extraordinare, dar vor fi creșteri și nimeni nu va avea pierderi de venit salarial”, a explicat Pîslaru.
Pentru întâlnirea de joi, ministrul va prezenta „o versiune care să întrunească atât acordul Ministerului Finanțelor pe ceea ce putem să facem pe angajamentele României în perioada următoare, cât și elementele de jalon pe care Comisia Europeană le solicită”.
12 miliarde de euro, limita maximă pentru aplicarea legii salarizării
Potrivit ministrului Muncii, 12 miliarde de euro reprezintă limita maximă a angajamentelor României pentru aplicarea legii salarizării. Problema rămâne însă identificarea surselor din care vor fi asigurate aceste fonduri.
„Problema pe care o avem este că limita aceasta vizează bugetul pe care l-am putea avea conform Jalonului, dar trebuie să spunem de unde aducem acești bani. Deci, nu s-a schimbat această perspectivă”, a precizat ministrul.
Pîslaru a explicat că au existat încercări de a suplimenta anvelopa financiară pentru sănătate și educație, în urma solicitărilor venite din aceste sectoare, însă discuțiile cu reprezentanții Comisiei Europene au arătat că o astfel de variantă nu este posibilă.
Pîslaru: Salarizarea conducerilor din Justiție a fost reglată
Ministrul interimar al Muncii a vorbit și despre nemulțumirile apărute în sistemul de justiție în legătură cu noua grilă de salarizare.
„Am văzut reacția din sistemul de justiție cu privire la anumite parametrizări legate de salariile dumnealor. Deja, din urmă cu două-trei săptămâni, ca urmare a consultărilor cu Ministerul Justiției, toate aceste salarizări pentru zona de conducere a sistemului de justiție, CSM, Parchete, Înaltă Curte, au fost reglate, în mod evident, ca să respecte principiul egalității puterilor în stat”, a declarat Dragoș Pîslaru.
Președintele Nicușor Dan discută joi cu liderii fostei coaliții de guvernare și cu miniștrii interimari ai Finanțelor și Muncii despre stadiul implementării proiectelor din Planul Național de Redresare și Reziliență.
Discuțiile au loc în condițiile în care 31 august este termenul-limită pentru îndeplinirea angajamentelor vizate din PNRR.
