Închisoare record pentru un fost oficial rus de rang înalt. 19 ani a primit Pavel Popov, adjunctul fostului ministru rus al Apărării, Serghei Șoigu. Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, Popov a fost amendat și cu 85 de milioane de ruble, adică 1,1 milioane de dolari.
Popov, în vârstă de 69 de ani, care fusese deja arestat în august 2024, este acuzat de corupție, conform agenției ruse RIA. Procesul este cel legat de fraudă în construcția „Parcului Patriotic”, o expoziție cu tematică militară, în apropiere de Moscova, unde este expus armament sovietic.
Generalul rus Pavel Popov, 19 ani de închisoare
Potrivit acuzațiilor din dosar, fosta mână dreaptă a lui Șoigu ar fi utilizat pentru propria casă materiale de construcție destinate parcului. El ar fi comis aceste nereguli încă din 2021.
De la începutul războiului din Ucraina, au fost arestați peste zece oficiali de rang înalt din Rusia, iar majoritatea sunt acuzați de corupție. De exemplu, un alt adjunct al ministrului Apărării, Timur Ivanov, a primit 13 ani de închisoare, în iulie 2025, pentru luare de mită și delapidare. Sau generalul-maior Vladimir Nesterov, care a fost și el un înalt funcționar al Ministerului Apărării, a fost condamnat la șase ani de închisoare, în iulie 2025, pentru fraudă comisă tot în legătură cu Parcul Patriotic. Încă niciunul dintre cei condamnați nu au primit o pedeapsă atât de mare precum Popov.
De remarcat că toți cei care erau din Ministerul Apărării sau care aveau legătură cu domeniul au fost apropiați de Serghei Șoigu, demis în mai 2024 din funcția de ministru al Apărării, și înlocuit cu Andrey Belousov.
