Președintele Nicușor Dan a reacționat sâmbătă, 3 octombrie, după decizia agenției Standard & Poor’s de a menține ratingul suveran al României la nivelul „BBB-”, în categoria recomandată pentru investiții. Șeful statului spune că decizia transmite un semnal de stabilitate, dar avertizează că România nu își permite să relaxeze eforturile privind finanțele publice.
„Decizia agenției Standard & Poor’s de a menține ratingul de țară confirmă că România este un partener de încredere pentru investiții, iar economia noastră dă semnale de stabilitate”, a transmis Nicușor Dan într-o postare pe X.
Președintele a subliniat că menținerea ratingului este rezultatul eforturilor de consolidare financiară și a cerut continuarea acestei direcții.
„Acest rezultat este meritul întregii societăți și al politicilor de disciplină financiară. Nu este însă un moment de relaxare. Păstrarea acestei direcții depinde de responsabilitatea noastră de a pune stabilitatea economică și dezvoltarea pe primul loc, dincolo de mizele politice”, a mai transmis Nicușor Dan.
S&P menține România la „BBB-”, dar păstrează perspectiva negativă
Standard & Poor’s a confirmat vineri ratingul suveran al României la „BBB-/A-3”, pentru datoriile pe termen lung și scurt, atât în valută, cât și în moneda locală. Perspectiva a rămas negativă.
Agenția consideră că principalele riscuri sunt legate de implementarea măsurilor necesare pentru consolidarea finanțelor publice și reducerea deficitelor externe. S&P atrage atenția și asupra sensibilității României la schimbările în încrederea investitorilor, în condițiile unor necesități ridicate de finanțare externă.
Potrivit evaluării S&P, România ar putea fi retrogradată dacă procesul prelungit de formare a unui nou guvern ar împiedica reducerea deficitului fiscal în 2027 și 2028. Agenția estimează pentru 2026 un deficit guvernamental de 6,25% din PIB, în scădere de la 7,9% în 2025 și 9,3% în 2024.
România rămâne, deocamdată, în categoria „investment grade”
Menținerea calificativului „BBB-” înseamnă că România rămâne în categoria țărilor recomandate pentru investiții, însă se află pe ultima treaptă a acestei categorii în clasificarea S&P. Perspectiva negativă indică existența unor riscuri care ar putea determina o modificare în sens negativ a ratingului în cazul în care consolidarea fiscală nu continuă.
S&P estimează că deficitul guvernamental ar putea coborî la 5,8% din PIB în 2027 și la 5% în 2028, însă nivelul datoriei publice nete ar urma să crească până la aproximativ 60% din PIB în 2027, de la 52% la finalul anului 2025.
Mesajul lui Nicușor Dan vine într-un context economic și politic dificil pentru România, iar președintele insistă că stabilitatea economică și continuarea măsurilor de consolidare financiară trebuie să rămână prioritare, indiferent de disputele politice.
