Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Nicușor Dan, detalii despre schimbul de agenți care l-a implicat pe spionul Bălan. Care a fost scopul efortului coordonat de SUA

România a participat în mod activ și cu succes la efortul transatlantic, coordonat de Departamentul de Stat al SUA, care a presupus și recuperarea a doi ofițeri moldoveni ținuți captivi în Federația Rusă, a anunțat președintele Nicușor Dan. De asemenea, șeful statului a afirmat că „demersurile diplomatice și de intelligence, încheiate cu schimbul de deținuți, au fost posibile și ca urmare a eforturilor autorităților române”.

„SRI, în coordonare cu partenerii din Cehia, Polonia și Ungaria, a documentat acțiunile de spionaj în favoarea KGB Belarus derulate de Alexandru Bălan, fundamentând reținerea acestuia în România.

În continuarea acțiunilor SRI, instituțiile judiciare române au acționat conform competențelor și au răspuns pozitiv solicitărilor autorităților din Republica Moldova de extrădare a cetățeanului moldovean, ceea ce a permis ulterior efectuarea schimbului.

Alături de partenerii noștri strategici, România rămâne dedicată eforturilor diplomatice și de intelligence colective, precum și susținerii Republicii Moldova”, a scris președintele Nicușor Dan, pe rețeaua X.

De asemenea, Maia Sandu a anunțat că Republica Moldova a realizat un schimb de prizonieri cu Rusia, în cazul lui Alexandru Bălan, suspectat de spionaj. Acesta a fost cedat Moscovei în schimbul eliberării a doi cetățeni moldoveni, într-o operațiune sprijinită de Donald Trump.

Alexandru Bălan a fost extrădat recent din România în Republica Moldova, chiar dacă are un proces pe rolul Curţii de Apel Bucureşti. El a fost trimis în judecată în luna februarie de DIICOT, în stare de arest preventiv, pentru trădare şi de transmiterea de informaţii secrete către KGB din Belarus.

Ambasada SUA la Bucureşti: Salutăm eliberarea a trei polonezi şi doi moldoveni din detenţie în Belarus şi Rusia

Ambasada SUA la Bucureşti a salutat marţi eliberarea a trei cetăţeni polonezi şi a doi cetăţeni moldoveni aflaţi în detenţie în Belarus şi Rusia, în urma unor eforturi diplomatice în care au fost implicate Statele Unite, România, Polonia şi Republica Moldova.

„Salutăm eliberarea a trei cetăţeni polonezi şi a doi cetăţeni moldoveni din detenţie în Belarus şi Rusia, un rezultat important făcut posibil prin eforturi diplomatice susţinute şi o coordonare strânsă între parteneri. România a avut un rol semnificativ în sprijinirea acestor eforturi, lucrând alături de Statele Unite, Polonia şi Moldova pentru a contribui la aducerea în siguranţă acasă a cinci persoane. Acest rezultat evidențiază importanţa parteneriatelor de încredere şi a colaborării pentru promovarea obiectivelor comune de securitate şi umanitare", este mesajul transmis de Ambasada SUA, conform Agerpres.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

euronews.ro: Știri de ultimă oră, breaking news, #AllViews