Președintele Nicușor Dan ar trebui să anunțe zilele acestea numirea sa pentru postul de judecător al Curții Constituționale. Mandatul Liviei Stanciu ajunge la final, iar șeful statului trebuie să vină cu o nouă propunere.
Din informațiile Euronews, judecătorul pe care îl va desemna Nicușor Dan ar urma să preia și șefia Curții Constituționale.
În această vară se schimbă trei dintre cei nouă judecători ai Curții Constituționale. Doi au fost deja votați de către Parlament, este vorba despre Mihai Busuioc, din partea PSD, respectiv Csaba Asztalos, din partea UDMR.
Al treilea judecător va fi ales de președintele Nicușor Dan, iar favorit pentru post este Ștefan Deaconu. Profesor de drept constituțional la Universitatea București, Deaconu a făcut parte din echipa care a obținut victoria României în procesul Roșia Montană, împotriva firmei Gabriel Resources.
Numirile pentru Curtea Constituțională au fost negociate în cadrul discuțiilor pentru formarea noului Guvern. Potrivit informațiilor Euronews, Nicușor Dan ar fi convins partidele ca omul pe care îl va desemna în locul Liviei Stanciu să preia și rolul de președinte al Curții Constituționale, în locul lui Marian Enache.
Prin aceste modificări, în interiorul CCR nu va mai exista o majoritate a judecătorilor apropiați de Partidul Social Democrat. Cu toate acestea, numirea lui Mihai Busoioc a generat multă tensiune.
Acesta e acuzat că nu ar avea 18 ani de experiență în activitatea juridică, așa cum cere Constituția pentru toți judecătorii CCR.
Cei nouă judecători ai CCR au mandate de nouă ani. Trei sunt numiți de Camera Deputaților, trei de Senat și alți trei de președintele României.