Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Nicușor Dan a anunțat că va candida din nou pentru Primăria Capitalei: ”Este important să existe un candidat unic de dreapta”

Nicușor Dan își dorește un nou mandat în fruntea Primăriei Municipiului București pentru a continua proiectele începute. Primarul Capitalei a declarat că un candidat unic al partidelor de dreapta la Primăria București ar câștiga cu siguranță alegerile. Decizia susținerii politice a actualului primar va fi luată, cel mai probabil, la începutul anului viitor.

”Eu îmi doresc foarte mult, dar pentru că abia am, în opinia mea, abia am așezat niște mecanisme, am astupat niște găuri și abia mecanismul a început să funcționeze. Și sunt lucruri pe care le-am început și pe care aș vrea să le terminăm, de exemplu, liniile de tramvai”, a spus Nicușor Dan.

Nicușor Dan mai speră și că Partidul Național Liberal îl va susține din nou pentru alegerile din 2024, dar a menționat că încă nu au fost discutate aceste detalii.

”E o ecuație foarte, foarte simplă în București, de când alegerile se fac într-un singur tur. Dacă dreapta candidează separat, câștigă PSD-ul, dacă dreapta candidează cu candidat, unic câștigă dreapta. Eu în 2020 a fost un mesaj, adică o presiune, de fapt, din partea publicului de dreapta care vrea un candidat unic. Lucrul ăsta s-a întâmplat. Eu sunt optimist că se va întâmpla și anul ăsta viitor. Da, politic, evident, discutăm, dar nu suntem în momentul ăla. Adică, în mod evident, toată lumea își face socoteli, se uită la sondaje, se uită și la național, și la europarlamentare, și la prezidențiale. E un amalgam de strategii. Probabil că în începutul anului viitor o să fie o cristalizare pe București. Cred că e important să existe un candidat unic pe dreapta, ca să nu avem emoție”, a declarat Nicușor Dan. 



ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE