Discuțiile de miercuri pentru formarea Guvernului au ajuns într-un punct mort, de data aceasta din cauza celor de la UDMR, care nu sunt mulțumiți de portofoliile primite. În tot acest scandal politic, măsurile economice par lăsate pe planul doi, deși avem un termen limită impus de Comisia Europeană. Măsurile fiscal bugetare trebuie prezentate vineri la reuniunea miniștrilor de Finanțe din Uniunea Europeană.
Noua împărțire a portofoliilor ar lăsa UDMR fără ministerul Finanțelor Publice, condus în acest moment de Tanczos Barna.
Kelemen Hunor, președintele UDMR: „(Reporter: Vă doriți să rămâneți cu Ministerul de Finanțe?) Nu asta a cerut premierul viitorul și are această dreptate. Noi nu avem nicio influență asupra deciziilor majore, fiindcă se poate fără noi și până la urmă ar fi corect dacă nu ai nicio influență asupra deciziilor majore, inclusiv pe fiscalitate, să nu fi doar de decor.”
În loc de ministerul Culturii, liderii UDMR ar vrea fie Mediul, obținut la negocieri de USR, fie Agricultura, care ar urma să ajungă la PSD. Însă niciunul dintre cele două partide nu vrea să renunțe la portofoliile negociate deja.
Astfel PSD ar urma să ia următoarele ministere: Justiție, Transporturi, Sănătate, Muncă, Agricultură și Energie.
Liberalii rămân cu Finanțele, Internele, Educația și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Apărarea, Externele, Ministerul Mediului și cel al Economiei ar urma să revină celor de la USR.
Nu doar împărțirea portofoliilor e presantă. Noul Guvern trebuie să prezinte săptămâna aceasta la Bruxelles mai multe măsuri de austeritate pentru reducerea deficitului bugetar. În caz contrar, țara noastră riscă să piardă fonduri europene.
Tanczos Barna – ministrul interimar al Finanțelor: „Cu siguranță vineri cel care reprezintă România la Ecofin o să aibă aceste măsuri asumate de coaliție. (Reporter: De ce nu mergeți dumneavoastră la Bruxelles? Pentru că nu voi fi ministrul Finanțelor. Astăzi acest lucru e sigur.”
Potrivit informațiilor Euronews, partidele ar fi gata să își asume mai multe măsuri fiscal bugetare chiar de la începutul lunii viitoare. TVA ar urma să crească de la 19 la 21%.
De asemenea, se păstrează schema de plafonare pentru energie electrică doar pentru cei cu venituri mici și posibil companii, iar plafonarea adaosului comercial pentru alimentele de bază nu va fi prelungită, măsură cu care ministrul Agriculturii nu este de acord.
Florin Barbu – ministrul interimar al Agriculturii: „Trebuie să facem o analiză. Eu am propus pe același model, pentru că plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază a fost o măsură foarte bună. Cred că și la energie poate fi luat aceeași măsură.”
Tot de la 1 iulie ar urma să se renunțe la plafonarea tarifelor la polițele RCA. Accizele la alcool și tutun ar urma să crească, iar veniturile din jocuri de noroc ar putea fi impozitate cu 20%.
Partidele mai iau în calcul creșterea impozitului pe proprietate, a celor pe dividende și pe profit.
USR nu ar fi de acord cu impozitul progresiv
Oana Țoiu, deputat USR: „(Reporter: Ce se întâmplă cu acea propunere de impozit progresiv? Va renunța PSD la propunere de impozit progresiv? Nu pot să vorbesc în numele celorlalte partid. Ce pot spune, însă, în numele USR este că nu este o propunere pe care o susținem. În acest moment, consider că este improbabil să facă parte din pachet.”
Nu e singura măsura propusă de PSD și criticată de celelalte partide. Un alt exemplu este rotația premierilor.
Kelemen Hunor, președintele UDMR: „Rotativa propriu-zisă este o greșeală fundamentală. Din 2023 - 2024, rotativa a falimentat România.”
Emanuel Ungureanu, deputat USR: „Ce înseamnă să rotești responsabilitatea între patru partide care și-au asumat responsabilitatea astăzi. Ori își asumă toată responsabilitatea până în 2028 sau se desprinde un partid peste doi ani și face pe salvatorul?”
Interimatul actualului Guvern condus de Cătălin Predoiu expiră vineri. Dacă noul Executiv nu va fi pus în funcție, președintele Nicușor Dan va fi nevoit să prelungească mandatul actualului cabinet.