Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Nagorno-Karabakh: Azerii și armenii au ajuns la un acord de încetare a focului. Discuțiile, mediate de ruși

Azerii și armenii din Nagorno Karabakh au ajuns la un acord de încetare a focului. Se întâmplă după două zile de violențe în provincia separatistă locuită preponderent de armeni.

Discuțiile au fost mediate de ruși, care au trupe de pacificatori în regiune.

Potrivit unui comunicat postat pe Facebook, acordul de încetare a focului, care intră în vigoare miercuri la ora locală 13:00, înseamnă că forţele separatiste se vor dizolva şi dezarma, scrie Agerpres.

Comunicatul vorbeşte de asemenea despre retragerea forţelor armene regulate din Karabah.

Joi vor avea loc negocieri cu privire la viitorul regiunii şi al etnicilor armeni care trăiesc în ea, între reprezentanţi ai populaţiei armene şi autorităţile azere, indică acelaşi comunicat.

Cel puțin 30 de morți

Autoritățile din Armenia susțin că atacurile azerilor s-au soldat cu cel puțin 30 de morți și 200 de răniți. Situația a fost tensionată și în Erevan, unde sute de oameni au protestat și au cerut demisia prim-ministrului armean.

Sediul Parlamentului din Erevan a fost luat cu asalt de sute de oameni. Protestatarii au cerut demisia prim-ministrului armean, pe care l-au acuzat că i-a trădat pe locuitorii din Nagorno Karabakh. Erevanul a condamnat operațiunea militară a azerilor, care a fost catalogată drept una care vizează curățarea etnică a armenilor din Karabakh.

Nikol Pashinyan, prim-ministrul Armeniei: "Armenia nu este implicată în acțiuni militare. Aș vrea să precizez încă o dată că Armenia nu are o armată în Nagorno-Karabah."

Azerii susțin că desfășoară în Nagorno-Karabah o operațiune antiteroristă și că atacă doar pozițiile militare ale armenilor, cu arme de mare precizie. Totuși, etnicii armeni s-au plâns de atacuri în zone rezidențiale, în special în Stepanakert, cel mai mare oraș din regiunea separatistă. La rândul lor, azerii i-au acuzat pe etnicii armeni că au minat mai multe drumuri.

Anar Eyvazov, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din Azerbaijan: "Am observat mișcări (n. r. din partea Armeniei în Nagorno-Karabah), cum ar fi aducerea unităților la un nivel ridicat de pregătire de luptă, crearea de unități suplimentare pentru mobilizare, infiltrarea în pozițiile noastre. Pe lângă asta, am observat că zonele deminate au fost din nou minate, au fost minate și drumuri civile, scopul fiind unele provocări teroriste."

Nagorno-Karabah este o regiune muntoasă din Azerbaidjan, recunoscută pe plan internațional ca teritoriu azer, dar locuită preponderent de etnici armeni. Regiunea are propriul guvern, care însă nu este recunoscut nici măcar de Armenia.

Un ultim război a avut loc în regiune în 2020. Conflictul a durat câteva săptămâni și s-a soldat cu 6.500 de morți. După încheierea violențelor, Rusia a trimis în Nagorno-Karabah trupe de menținere a păcii.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE