Mijlocul lui octombrie are o oră precisă, puțin înainte de șase, când lumina se retrage de pe blocuri și cineva aprinde prima lampă. Playlisturile de toamnă se fac de obicei cu multă bunăvoință, iar rezultatul e o listă de o sută patruzeci de piese în care a ajuns și un cover la ukulele. Lista de aici e mai scurtă: opt piese, patru pe care le știe toată lumea, aproape toată, și patru pe care le știu cei care au căutat. Le-am pus în ordinea unei zile, de la ceața de dimineață până la ultima cană cu ceai de seară.
1. Fleet Foxes, Blue Ridge Mountains
La nouă dimineața, cu geamul aburit, merge o piesă cu armonii vocale, iar Fleet Foxes le fac foarte bine. Blue Ridge Mountains e de pe albumul de debut din 2008, cel cu Proverbele olandeze ale lui Bruegel pe copertă. Vocile cântă împreună ca într-un cor de biserică de țară, iar chitara stă în spate ca un om politicos la o petrecere unde nu cunoaște pe nimeni. Piesa se potrivește cu prima cafea și cu hotărârea de a nu răspunde la mesaje până la zece.
2. Bill Evans și Jim Hall, Skating in Central Park
Albumul Undercurrent (1962) are pe copertă o femeie care plutește sub apă și mai toată lumea îl știe după copertă. Piesa de aici e mult mai puțin pomenită: un duo de pian și chitară, fără nimic altceva în jur. Cei doi cântă ca doi oameni care merg alături pe o alee cu frunze și nu simt nevoia să vorbească. E piesa pentru plimbarea de la ora unsprezece, cu mâinile în buzunare.
3. Cannonball Adderley cu Miles Davis, Autumn Leaves
Originalul e franțuzesc, Les feuilles mortes, cu muzica lui Joseph Kosma și versurile lui Jacques Prévert. Johnny Mercer a scris apoi versurile în engleză, iar de atunci piesa a intrat în repertoriul oricărui jazzman care a avut vreodată un concert în octombrie. Versiunea de pus la prânz e cea de pe Somethin' Else (1958), unde trompeta lui Miles Davis deschide tema și apoi lasă loc saxofonului lui Adderley. Se ascultă cu supa în față.
4. Sibylle Baier, Tonight
Sibylle Baier a înregistrat acasă, la începutul anilor '70, cântece cu voce și chitară. Albumul Colour Green a apărut abia în 2006, adică după mai bine de trei decenii de sertar. Tonight are sunetul unei camere mici, cu un microfon așezat aproape și fără pretenția de a ajunge la cineva anume. După-amiaza târzie, când lumina de afară devine galbenă, piesa face camera să pară mai mare decât e.
5. Bon Iver, Skinny Love
Justin Vernon a scris și înregistrat For Emma, Forever Ago într-o cabană din Wisconsin, într-o iarnă, iar povestea asta a ajuns să încurajeze o generație întreagă de tineri cu barbă și chitară să plece la munte. Skinny Love e piesa cu falsetul care urcă până unde ți-ai da seama că vocea se poate rupe. A fost cântată în atâtea concursuri de talente încât ar fi trebuit să-și piardă efectul. Efectul a rămas, la ora șase, când se întunecă.
6. Iron & Wine, Naked as We Came
Sam Beam cântă pe albumul Our Endless Numbered Days (2004) aproape în șoaptă, cu două chitare și atât. Piesa durează puțin și se termină înainte să te fi obișnuit cu ea, ceea ce ține de meșteșug. Ascultată seara, cu lumina stinsă pe jumătate, are efectul unui om care îți spune ceva important, într-o singură frază, și pleacă.
7. Nick Drake, River Man
Nick Drake a vândut puțin cât a trăit și a ajuns să fie ascultat enorm după aceea. River Man, de pe Five Leaves Left (1969), are o metrică neobișnuită, care face ca vocea și chitara să pară că merg pe jos pe un teren puțin înclinat. Aranjamentul de coarde vine pe la mijloc, pe nesimțite. Piesa se ascultă singur, cu o ceașcă de ceai care s-a răcit între timp.
8. Kenny Burrell, Midnight Blue
Albumul Midnight Blue (Blue Note, 1963) e celebru printre colecționari, iar piesa-titlu e mult mai puțin cântată decât merită. Chitara lui Burrell merge într-un ritm de blues lent, fără grabă, ca un om care știe sigur că nu mai are nicio întâlnire în seara aceea. E piesa de la ora unsprezece, ultima, după care se stinge lampa.
Lista are opt piese, iar cine le ascultă în ordine primește o zi întreagă de octombrie, de la geamul aburit până la lampa stinsă. Ordinea se poate schimba fără pagube. Skinny Love merge și la zece dimineața, iar Midnight Blue și la prânz, dacă prânzul se întâmplă să fie târziu și singur. Oricum, playlisturile de toamnă ajung să se asculte în ordinea pe care o hotărăște telefonul, cu un Nick Drake pus între doi artiști pe care nu i-ai ales.
Regula de la care am pornit rămâne simplă: patru piese pe care le știe toată lumea, aproape toată, patru pe care le găsești doar dacă le cauți. Restul îl aduci tu: ceaiul, frunzele ude lipite de pantofi, telefonul pe silențios. Pune-le o dată în ordinea de mai sus, apoi amestecă-le cum vrei.
