Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Mutări majore în Formula 1, în numai 24 de ore. Ferrari, McLaren și Sauber au numit oameni noi în funcții de conducere

Publicat de: Euronews

Ultimele 24 de ore au adus schimbări importante în echipele de Formula 1. Nu vorbim despre mutări la nivelul piloților, acolo unde echipele și-au definitivat listele pentru sezonul următor, ci de modificări la nivelul conducerii.

Ferrari, McLaren, Sauber și Williams sunt echipele care vor avea oameni noi în funcția de Team Principal, adică cel care conduce, mobilizează echipa și este purtătorul de cuvânt al acesteia.

Ferrari: Mattia Binotto, înlocuit de Frederic Vasseur

În sezonul 2022, Ferrari a ratat o șansă importantă de a câștiga titlul mondial atât la piloți, cât și la constructori. Fanii, dar și specialiști au pus eșecul pe seama unor repetate decizii greșite la nivelul strategiei de echipe, însă Ferrari a fost afectată și de unele probleme tehnice. La finalul sezonului, încheiat cu Charles Leclerc pe locul 2, în spatele lui Max Verstappen, și scuderia pe poziția a doua, după Red Bull, Mattia Binotto și-a dat demisia din funcția de Team Principal.

În locul său a fost anunțat, pe 13 decembrie, Frederic Vasseur care deține aceeași funcție la Alfa Romeo, din grupul Sauber F1 Team și va părăsi echipa în ianuarie 2023.

McLaren: Andreas Seidl părăsește echipa pentru Sauber

Andreas Seidl părăsește McLaren începând cu luna ianuarie și va pleca la grupul Sauber, în funcția de CEO. Anunțul a fost făcut tot pe 13 decembrie.

Astfel, Seild se întoarce la Sauber după ce anterior a ocupat în cadrul echipei funcția de Head of Trackside Operations.

În locul lui Seidl, a fost promovat în funcția de Team Principal Andrea Stella, care lucrează la McLaren din 2015.

În sezonul 2022, McLaren a terminat campionatul pe locul cinci, cu 159 de puncte, în vreme ce Alfa Romeo a obținut 55 de puncte și a încheiat pe poziția a șasea.

Williams: Jost Capito pleacă după doi ani

Germanul Jost Capito a venit la cârma echipei în 2022, după ce Claire Williams, fiica fondatorului echipei Frank Williams, a părăsit definitiv echipa. În sezonul 2022, Williams a terminat campionatul pe ultima poziție, cu numai opt puncte.

Directorul tehnic Francois-Xavier Demaison, venit şi el în 2021, părăseşte şi el echipa.

Williams nu a anunțat, deocamdată, cine îl va înlocui pe Capito în funcția de Team Principal.

Noul sezon Formula 1 începe pe 5 martie. În calendar sunt prevăzute, momentan, 23 de curse, urmând ca organizatorii să anunțe și a 24-a etapă, care o va înlocui pe cea din China.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE