Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ministrul Energiei: ”Vom trece iarna doar cu gaz românesc”

Publicat de: Euronews

Rezervele de gaze ale României sunt pline iar Ministrul Energiei a dat asigurări că la consumatorul final nu se vor resimți lipsuri sau scumpiri.

Sebastian Burduja spune că în această iarnă vom folosi doar gaz românesc, și doar într-o situație extremă am putea fi nevoiți să importăm gaz, soluția fiind Azerbaijan.

”Pentru iarnă stăm mai bine ca oricând, avem stoc 103% deci vom trece iarna doar cu gaz românesc. Stocurile de cărbune sunt și ele conform planului, gradul de umplere la lacuri este de 75%, deci in condiții de iarna normală nu vor fi deloc probleme pentru consumatorul final.”, a declarat Burduja.

Burduja: Mi-am asumat să fac tot ce trebuie pentru a putea păstra un preţ corect la energie şi gaze

De altfel, la începutul acestei săptămâni, Burduja a iniţiat o întâlnire cu reprezentanţii companiilor de furnizare a energiei electrice şi gazelor şi ai instituţiilor bancare implicate în schema de furnizare a energiei, pentru a identifica soluţii referitoare la schema de plafonare - compensare a preţurilor facturilor la energie.

"Încă de la începutul mandatului meu mi-am asumat să fac tot ceea ce trebuie pentru a putea păstra un preţ corect la energie electrică şi gaze pentru români şi companiile româneşti. Soluţiile au inclus promovarea OUG 30/2023 prin care Ministerul Energiei a efectuat plăţi de peste 3 miliarde de lei pentru plata datoriilor către furnizori.

De asemenea, săptămâna trecută, împreună cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, am găsit soluţia de a face plăţi atât din Fondul de Tranziţie, cât şi din alte surse legal constituite, ceea ce reprezintă angajamentul Guvernului României de a susţine sistemul energetic naţional prin toate instrumentele posibile.

Prin întâlnirea de lucru de astăzi, Ministerul Energiei facilitează un cadru de parteneriat între companiile de furnizare şi instituţiile financiar-bancare pentru a facilita accesarea finanţărilor la un cost cât mai redus. Discutăm de un produs de factoring, pe baza unor convenţii tripartite. Este nevoie de astfel de soluţii inovatoare pentru a putea asigura funcţionarea în condiţii optime a întregului sector energetic românesc", a precizat Sebastian Burduja.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE