Ministerul Finanțelor caută fonduri pentru Autostrada Moldovei. Alexandru Nazare spune că nu au fost prevăzuți bani în buget pentru lucrările planificare la A7 în acest an. Salvarea ar putea veni la rectificarea bugetară.
Ministerul Transporturilor a cerut 6 miliarde de lei pentru acest proiect de infrastructură.
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor: „Sunt discuții foarte complicate. Nu va fi o rectificare ușor de făcut. Pot să vă spun că, din punctul nostru de vedere, al Ministerului de Finanțe, facem toate eforturile posibile să continuăm cât mai multe investiții, să continuăm investiții esențiale.
Am avut întâlniri pe această cale inclusiv cu constructori. Vorbesc de Autostrada Moldovei ca să înțeleg foarte clar care este stadiul în teren și perspectivele asupra acestor lucrări.”
- Acuzații grave în cazul autostrăzilor care au pierdut finanțarea PNRR. CNAIR, acuzată că a ratat fonduri din cauza nerespectării regulilor europene
- De ce au fost scoase din PNRR segmente din autostradă? Fost secretar de stat: „Fraudă, corupție, conflict de interese sau dublă finanțare”
- Trenul și mașina, întrecere pe traseul București-Suceava. Condițiile în care se circulă spre zona Moldovei
Autostrada Moldovei, construită cu fonduri nerambursabile din PNRR. „Garantăm finalizarea acestei autostrăzi în timp util”
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor: „Am reușit cu niște eforturi deosebite să obținem introducerea Autostradă Autostrăzii Moldovei în componenta nerambursabilă a PNRR-ului, ceea ce nu s-a întâmplat nici înainte de aprobare a PNRR-ului și la nicio altă renegociere după. Prin această mișcare de a introduce A7 în componenta nerambursabilă, practic garantăm finanțarea pe grant și finalizarea acestei autostrăzi în timp util.”
- Termenul limită pentru finalizarea proiectelor finanțate prin PNRR este de 31 decembrie 2026, potrivit Comisiei Europene.
Alexandru Nazare: „Nu au fost prevăzuți suficienți bani pentru a acoperi nevoile de finanțare pe anul curent”
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor: „E adevărat că trebuie să găsim soluții și pentru finanțarea autostrăzii până la momentul aprobării în Consiliul Ecofin a renegocierii, adică vorbim de următoarele trei luni. De ce trebuie să facem asta? Pentru că în componenta de împrumut în titlu 61 al respectivului minister nu au fost prevăzuți suficienți bani pentru a acoperi nevoile de finanțare pe anul curent.”
La începutul lunii iulie, fostul europarlamentar Vlad Gheorghe a anunțat că va depune o plângere penală împotriva fostului premier Marcel Ciolacu, pe care îl acuză că a prezentat „cu rea-credință” date false în fața Parlamentului și a opiniei publice, pentru a ascunde amploarea deficitului bugetar, și că a comis abuz în serviciu, prin alocarea „discreționară” a peste 65 de miliarde de lei din Fondul de rezervă, „fără criterii clare, fără transparență, fără control legal”, potrivit Hotnews.
„România este în criză nu din vina cetățenilor, ci din cauza ticăloșiei și minciunii lui Marcel Ciolacu și a celor care l-au susținut în fruntea Guvernului”, afirmă Vlad Gheorghe, care invocă articolul 8 litera b din Legea privind răspunderea ministerială, care prevede pedepse de până la 5 ani de închisoare pentru prezentarea de informații inexacte în scopul ascunderii unor fapte care afectează interesele statului.