Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

„Majoritatea covârșitoare” a țărilor UE, în favoarea testării călătorilor care sosesc din China

„Majoritatea covârşitoare” a ţărilor UE au votat marţi în favoarea unor teste Covid sistematice pentru călătorii din China înainte ca aceştia să plece spre Europa, a anunţat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, relatează AFP, citată de Agerpres.

Mai multe măsuri au fost examinate

Măsura face parte din recomandările unui comitet de experţi în sănătate al Celor 27 (Comitetul pentru securitate sanitară) şi va fi discutata miercuri în cadrul unei reuniuni menite să pregătească un răspuns coordonat al UE în faţa unei explozii a numărului de infecţii în China.

Experţii în sănătate au examinat marţi alte măsuri propuse de Comisie, aceea de a impune purtarea măştilor pentru pasagerii din China, controlul apelor uzate ale avioanelor şi testarea sporită, cu secvenţiere genomică, pe aeroporturi la sosire, în vederea identificării unor posibile noi variante ale virusului.

„Aceste măsuri ar trebui să vizeze cele mai expuse zboruri şi aeroporturi şi să fie puse în aplicare într-o manieră coordonată (în întreaga UE) pentru a le asigura eficacitatea”, a subliniat purtătorul de cuvânt.

Reuniunea de miercuri a IPCR (dispozitivul european de reacţie la nivel politic în situaţii de criză) ar putea duce la recomandări care vor trebui apoi aprobate de statele membre.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE