Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

UPDATE. MAE: 490 de cetățeni români s-au întors în țară după declanșarea conflictului din Orientul Mijlociu

Ministerul Afacerilor Externe anunță că 174 de persoane (172 cetățeni români și 2 cetățeni ai Republicii Moldova) au revenit în țară din Israel, printr-un zbor operat pe ruta Taba–București, la solicitarea MAE. Grupul a fost însoțit de echipe consulare până la frontiera cu Egiptul și a fost asistat la îmbarcare.

În total, 490 de cetățeni români s-au întors în România după escaladarea situației de securitate din Orientul Mijlociu. MAE precizează că menține contactul cu românii aflați în regiune și continuă să acorde asistență consulară.

„În continuarea demersurilor de sprijinire a cetățenilor români afectați de deteriorarea accentuată a situației de securitate din regiunea Orientului Mijlociu, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că dintre cetățenii români care și-au anunțat prezența și au solicitat asistență consulară, din evidența MAE s-au întors în țară 490 de persoane.

Dintre acestea, 318 cetățeni români s-au intors din Statul Israel cu zboruri de repatriere asistată, prin intermediul curselor charter angajate prin agențiile de voiaj și au beneficiat de asistență consulară din partea reprezentanților Ambasadei României în Republica Arabă Egipt în aeroportul internațional Cairo, pentru facilitarea dialogului cu autoritățile egiptene și pentru asigurarea desfășurării fără impedimente a procedurilor de îmbarcare.

Patru cetățeni români au revenit în țară din Regatul Hașemit al Iordaniei prin intermediul unui zbor de evacuare organizat de autoritățile din Republica Slovacia. Reprezentanții Ambasadei României la Amman, cât și ai Ambasadei României la Bratislava au fost în legătură permanentă cu autoritățile slovace pentru coordonare și sprijin în timp real, în vederea acordării asistenței și protecției consulare.

Un alt grup de 174 de persoane, dintre care 172 cetățeni români și 2 cetățeni ai Republicii Moldova, a revenit în țară din Statul Israel, prin intermediul unei curse aeriene operată de o companie privată care și-a exprimat, la solictarea MAE, disponibilitatea pentru a efectua un zbor pe ruta Taba-București.

Grupul de cetățeni români a părăsit teritoriul Statului Israel, fiind însoțiți până la frontiera egipteană de o echipă consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Tel Aviv, respectiv din cadrul Consulatului General al României la Haifa. Cetățenii români au fost așteptați în Taba, Republica Arabă Egipt de o echipă consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Cairo, care a facilitat efectuarea formalităților vamale și i-a însoțit până la îmbarcarea în aeronava cu destinația București.

Celula de Criză a MAE, prin intermediul misiunilor diplomatice și al oficiilor consulare ale României din regiune, menține contactul cu cetățenii români afectați de conflictul din Orientul Mijlociu, precum și cu autoritățile statelor din regiune și va continua să acorde asistență și protecție consulară, cu prioritizarea siguranței cetățenilor români, în funcție de evoluția situației de securitate”, se spune în comunicatul oficial.

(stire initiala)

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Andrei Țărnea, a declarat că România are pregătite mai multe opțiuni pentru repatrierea cetățenilor din zona afectată de conflict, inclusiv zboruri charter și evacuări aeriene.

Totuși, aceste operațiuni pot avea loc doar dacă spațiile aeriene din regiune vor fi redeschise, în prezent fiind disponibile doar sloturi limitate din motive de securitate.

Andrei Țărnea, purtător de cuvânt MAE:

„Documentul de care la care faceți referire este extrem de important, pentru că fără el nu pot fi angajate cheltuielile de acest tip și este și o precondiție ca România să angajeze mecanism european pentru urgențe civile care permite recuperarea unor zboruri de acest tip dacă 30% din pasagerii repatriați pe zborurile respective sunt din alte state membre UE. Cum România a făcut de multe ori atunci când a operat zboruri civile sau militare de repatriere asistată sau de evacuare, România are, așa cum am spus și ieri, în acest moment, planificate numeroase opțiuni. Acestea includ zboruri de repatriere asistată cu chartere și zboruri de evacuare. Acestea ca acestea să fie posibile, condiția este aceeași, și anume ca spațiile aeriene să fie deschise. Cum ați văzut, spațiile aeriene sunt oficial închise. În statele din regiune există doar acele sloturi de securitate.

Evident că sunt avute în vedere și aceste opțiuni, așa cum sunt avute în vedere și opțiuni terestre. Dacă condițiile o vor, o vor impune”.

Două zboruri Dubai – București programate pentru astăzi

Andrei Țărnea a mai menționat că astăzi sunt programate două zboruri Dubai – București, însă locurile nu pot fi rezervate direct, deoarece companiile aeriene reprogramează automat pasagerii care aveau deja bilete.

Andrei Țărnea, purtător de cuvânt MAE:

„Vorbesc despre București-Dubai. Exact da. Azi în acest moment sunt programate alte două zboruri pe destinația București. Ele sunt pe site-urile liniilor aeriene. Încă o dată, nu se pot face booking-uri pe aceste linii, pentru că linia aeriană umple aceste avioane cu persoane care au avut deja bilete și pe care îi reprogramează în sistem pe acest zbor și așa anunță pasagerii pentru aceste zboruri.

Dar, este important ca cetățenii care știu că au zboruri la linia aeriană să verifice, să contacteze linia aeriană și să se ducă la aeroport în momentul în care primesc instrucțiunile respective, evident păstrând elementarele măsuri de protecție, să nu o facă în momentul în care sunt alarme aeriene sau când sunt situații speciale de securitate și fiind prudenți”.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE