Macron l-a sunat pe Putin după trei ani. Ce au discutat cei doi timp de două ore

Emmanuel Macron l-a sunat pe Vladimir Putin pentru prima dată după convorbirea din septembrie 2022. Biroul președintelui Franței a declarat că discuția a durat două ore și că subiectele tratate au fost războiul din Ucraina și cel dintre Israel și Iran.

Prima convorbire Macron-Putin după trei ani

Liderul francez i-a solicitat omologului său rus încetarea imediată a focului în Ucraina și începerea negocierilor pentru încheierea conflictului, conform France24. De cealaltă parte, Kremlinul a făcut referire la conflictul Iran-Israel și susține că Putin a vorbit despre „necesitatea să se respecte dreptul Iranului la dezvoltarea pașnică a energiei nucleare, precum și respectarea în continuare a obligațiilor sale în temeiul tratatului de neproliferare nucleară.”

Biroul lui Macron a declarat că președintele francez a subliniat, de asemenea, necesitatea ca Iranul să își respecte obligațiile asumate în cadrul Tratatului de neproliferare nucleară (TNP) al ONU și să coopereze pe deplin cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA).

În ceea ce privește războiul din Ucraina, Putin și-a reiterat poziția și i-a spus lui Macron că războiul este „o consecință directă a politicii Occidentului”, care, potrivit lui, „a ignorat interesele de securitate ale Rusiei” în ultimii ani. Orice eventual acord de pace între Rusia și Ucraina ar trebui să aibă „un caracter cuprinzător și pe termen lung” și să se bazeze pe „noile realități teritoriale”, a declarat Putin, potrivit Kremlinului.

Practic, este o repetare a acelorași idei spuse de Putin și de mai mulți lideri ruși în ultimele luni.

Anterior, Putin a afirmat că Ucraina trebuie să accepte anexarea de către Rusia a unor porțiuni din teritoriul său ca parte a oricărui acord de pace.

Macron i-a amintit lui Putin că Ucraina ar trebui să decidă singură dacă acceptă sau nu concesii teritoriale și i-a spus clar că Franța își menține „sprijinul neclintit pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei”.

În aceste condiții, soluția pare să rămână cea spusă de Volodimir Zelenski și de mai mulți lideri și presupune ca Putin să fie obligat, pur și simplu, să înceteze războiul, prin sancțiuni extrem de drastice, din moment ce nu dorește să renunțe nici măcar la pretențiile teritoriale.

De altfel, ucrainenii au dat dovadă de istețime și în multe dintre operațiile efectuate de armată în momentele în care nu i-au informat pe americani sau pe alte state puternice, având în vedere că acțiunile lor au dat rezultate foarte mari de fiecare dată. Una dintre ele este părunderea în Kursk, iar alta a fost operația „Spider web”, prin care armata ucraineană a distrus zeci de avioane ruse chiar în interiorul teritoriului Rusiei.

Macron și Putin intenționează să continue discuțiile privind Ucraina și Iranul, a declarat biroul președintelui francez.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE