Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Legea Speculei: comercianții care practică prețuri nejustificat de mari vor fi amendați

Specula ar putea fi reglementată până la sfârșitul anului. Comercianții care practică prețuri nejustificat de mari, pentru a crea cerere mare pe piață, riscă amenzi de până la 50.000 de lei. Actul normativ a fost pus în dezbatere publică la Ministerul de Finanțe.

Ce este specula?

Atunci când un comerciant, instituție sau autoritate practică prețuri mult prea mari, care să limiteze producția sau vânzarea și să rețină marfa, pentru a crea cerere mare sau deficit pe piață a unui produs. Atunci, prețul crește artificial și intervine un dezechilibru uriaș între cerere și ofertă.

Pornind de la această definiție, autoritățile vor să reglementeze o lege a speculei și să amendeze așa-zișii speculanți. Cuantumul amenzilor va fi cuprins între 600 și 2.500 de lei pentru persoanele fizice și între 5.000 și 50.000 de lei, în cazul autorităților și al instituțiilor.

Un memorandum a fost dezbătut recent în ședința de Guvern, urmând a fi elaborată o ordonanță de urgență, în acest sens.

Ideea unei legi a speculei a apărut în perioada pandemiei. „Pot să spun că a crescut cererea pentru măști. Până la un punct e normal să crească prețul, dacă crește cererea. E normal să se dubleze, să se tripleze sau crească de 10 ori? Despre genul acesta de situații vorbim. Când avem niște creșteri peste ceea ce ar rezulta din simpla creștere a cererii.”, a spus președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chiriţoiu, citat de Agerpres.

Legea speculei din România, după modelul american

Modelul legii speculei are ca sursă de inspirație legislația americană, din perioada Războiului Rece, acolo unde, de exemplu, în statul Florida, specula e considerată infracțiune penală.

Proiectul de ordonanță poate fi consultat pe site-ul Ministerului Finanțelor.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE