Discuția despre legalizarea prostituției încinge din nou clasa politică. Un deputat PNL a depus la Camera Deputaților un proiect de lege care propune controlul și fiscalizarea acestui tip de servicii.
Legea ar impune autorizarea și controalele medicale periodice, dar și măsuri pentru combaterea traficului de persoane. Reprezentanții partidelor recunosc nevoia de reglementare, însă consideră că nu este momentul potrivit pentru acest pas. Biserica Ortodoxă a criticat dur proiectul de lege.
Proiectul prevede ca serviciile sexuale să fie prestate legal de persoane fizice autorizate care ar urma să plătească taxe, impozite și contribuții sociale. Spațiile ar trebui să păstreze distanța față de școli, biserici și parcuri. Controalele medicale periodice, inclusiv pentru bolile cu transmitere sexuală ale lucrătorilor, ar deveni și ele obligatorii.
Inițiatorul, deputatul PNL Ion Iordache, a argumentat că din moment ce fenomenul există deja, legislația n-ar face decât să îl scoată din zona neagră. La fel consideră și colegii de partid, care recunosc că problema există, dar… nu este momentul oportun pentru găsirea unei soluții.
Ionel Bogdan, deputat PNL: „Cred că momentul este unul total nepotrivit, având în vedere situația socială pe care o avem noi. Argumentele pe care le are colegul meu Iordache sunt foarte corecte și pornește de la sănătate publică și până la, dacă vreți, veniturile care se pot produce la nivelul bugetului statului. Cred că nu trebuie să rămânem o țară bananieră în care să nu evoluăm și să nu reglementăm lucrurile care oricum se întâmplă.”
George Sârbu, reprezentant PSD: „Noi nu considerăm că este oportun în acest moment. Este oricum viziunea noastră - se știe că este una oarecum mai conservatoare în societate. Credem că este un subiect care va polariza suplimentar și iarăși vom ajunge într-o situație în care ne vom certa de la o chestiune care nu reprezintă nici o urgență, nici o prioritate.”
George Gima, deputat USR: „O reglementare reduce riscurile și aici vorbim de riscuri foarte importante cărora țara noastră este expusă. Suntem, din păcate, țara furnizoare de trafic de persoane. Cred că printre primele țări din Uniunea Europeană, din păcate. Și asta are un impact nu doar asupra persoanelor adulte, ci inclusiv asupra copiilor.”
Biserica Ortodoxă și-a exprimat dezaprobarea
„Prostituția reprezintă o formă gravă de exploatare și tranzacționare a trupului omenesc în scop financiar, având consecințe negative profunde asupra persoanei și asupra societății în ansamblu. Legalizarea acestei practici nu conduce la vindecarea realităților sociale dureroase asociate prostituției, ci, dimpotrivă, favorizează proliferarea lor”, se arată într-un comunicat.
Majoritatea statelor UE permit prostituția în anumite forme, chiar dacă este doar tolerată ca act individual. Germania, Olanda, Grecia, Ungaria, Letonia, Austria sunt statele în care fenomenul este legalizat și reglementat.
Într-un grup mai mic de țări, prostituția este incriminată sau puternic restricționată – aici intră Lituania, Slovacia, Malta, Bulgaria, România și Cipru, unde și activitățile conexe sunt interzise sau sancționate.
